Sporturi   •   Handbal   •   RETRAGERE

Valentina Elisei Ardean descrisă de antrenorii naționalei: „Dacă toate jucătoarele ar avea ambiția ei, am fi fost de multe ori campioni mondiali!"

Articol de Marian Ursescu   —  joi, 26 septembrie 2019

Valentina Elisei Ardean (37 de ani) a fost caracterizată de Cornel Oțelea, Gheorghe Tadici, Radu Voina, Bogdan Burcea și Horațiu Pașca.

Alice era ultima vicecampioană mondială în activitate. Extrema stânga a prins două generații de excepție. A jucat mai întâi cu jucătoarele mai în vârstă gen Huțupan, Luca, Lecușanu, Stanca, Gogârlă, Motogna apoi a venit la generația ei cu Ungureanu, Brădeanu, Manea, Meiroșu.  

A contribuit la toate cele trei succese ale handbalului românesc la nivel de echipă națională. Antrenorii nu aveau cum să nu o iubească. Nu degeaba, toți vorbesc despre ea la superlativ. „O fată de caracter, o profesionistă, o ambițioasă. Un om!”.  

„Alice înseamnă profesionism, dragoste pentru sportul pe care-l practică, și nu în ultimul rând o atitudine patriotică bine înțeleasă. A fost una dintre jucătoarele de excepție, care a suportat foarte bine trecerea din poziția de inter stânga pe cea de extremă stânga. A devenit cea mai bună jucătoare pe acest post. Încărcată de calități, un mare suflet și o mare luptătoare" 

Cornel Oțelea, antrenor naționala României 2003-2004 


„Dacă toate jucătoarele ar avea ambiția ei, am fi fost de multe ori campioni mondiali!" 

Horațiu Pașca, actualul antrenor de la echipa de club, Gloria Bistrița, nu a fost surprins de decizia Valentinei Ardean. 

„Am o relație specială cu ea, suntem de vârste apropiate și discutăm foarte mult la echipă. Își dorea să meargă la Jocurile Olimpice, dar în ultima vreme, am povestit despre familie, drumuri, oboseală. Îmi spunea că oricât de puternică ar fi, se apropie de 40 de ani inevitabil. 

«E prea mult pentru mine club, cupe europene, echipă națională, familie. Vreau liniște!», mi-a spus ea. Decizia ei m-a întristat, cred că mai avea multe de arătat", a declarat Horațiu Pașca. 


Caracterizarea tehnicianului care a lucrat cu ea și la echipa națională, când Pașca era secund, spune totul: „Alice e un exemplu pentru toate generațiile, o profesionistă desăvârșită. Cu Alice totul se traduce în muncă, muncă și iar muncă. Dacă toate jucătoarele ar avea ambiția ei, am fi fost de multe ori campioni mondiali", a subliniat Pașca.

„A fost o plăcere și o onoare să lucrez cu ea! 

Bogdan Burcea a lucrat cu Alice doi ani la Craiova. Tehnicianul are numai cuvinte de laudă. 

„Cine poate spune ceva de rău de fata asta? Craiova și eu, personal, îi datorăm multe. Cupa EHF din 2018 a fost câștigată și pentru că am avut-o pe Alice Ardean Elisei în echipă. Sincer, pe mine, două jucătoare m-au impresionat în cariera mea, de antrenor: Mika Brădeanu și Alice Ardean. Caractere fantastice, știai că te bazezi pe ele în orice moment", a declarat Bucea. 

„Îmi doresc să rămână în fenomen și să nu o pierdem pentru handbal, așa cum s-a întâmplat cu  multe jucătoare. Are o experiență uriașă prin care poate să ajute în continuare sportul. Să nu o punem acum în ramă și să uităm de ea!”, a concluzionat tehnicianul oltean. 

„Îmi pare rău că se retrage! Eu îi mulțumesc pentru ceea ce a făcut!" 

Gheorghe Tadici a lucrat mulți ani cu Valentina Elisei Ardean, atât la echipa națională, cât și la Oltchim. 

„O fată de echipă, un caracter, care a iubit mereu performanța", a descrie tehnicianul. „Îmi pare rău că se retrage într-un moment în care, cred eu, mai putea ajuta echipa națională. Din păcate, la fel ca și predecesoarele ei, gen Ungureanu, Manea, Meiroșu și multe altele, retragerea vine într-un moment în care valoarea lor este cu mult peste a generațiilor care vin din spate. Cu alte cuvinte, mai putea juca fără probleme la echipa națională", subliniază Tadici. 

Dar o înțelege și-i respectă decizia. „Asta e viața, fiecare are dreptul să decidă atunci când crede. Precis și-a analizat bine hotărârea și eu i-o respect! Eu îi mulțumesc pentru colaborarea pe care am avut-o, atât la Oltchim, cât și la echipa națională și pentru tot ceea ce ea a făcut pentru handbalul românesc”, a încheiat fostul selecționer.

"Eu cred că merita în continuare banderola de căpitan!" 

Radu Voina a rămas mirat în momentul în care a aflat că Alice s-a retras de la echipa națională. "Eu știu că-și dorea să ajungă la Olimpiadă. Și la cum o cunosc, nu se retrăgea tocmai acum, înainte. Poate aflăm cauzele de la ea, nu de la altcineva, care-și dă cu presupusul”, spune tehnicianul. 

Radu Voina i-a fost antrenor și la Oltchim și la echipa națională. „E jucătoarea care se antrena la 120% din posibilități. Accidentările care au afectat-o, tocmai din această cauză au și venit. Nu am întâlnit o jucătoare ca ea, dădea maximum din ce poate în orice moment. Vreo cinci ani cât am antrenat-o, nu am avut posibilitatea să-i reproșez ceva. Din contră, dacă la alte fete trebuia să le împingi de la spate, să le zici să alerge mai repede, ei trebuia să-i zic mereu: «Alice, mai încet, ești prea concentrată!»”, a povestit Radu Voina. 

Profesionistă și tot timpul serioasă, un izvor de dăruire, Radu Voina crede că pe Alice a afectat-o faptul că i-a fost luată banderola de căpitan. „Ea merita în continuare să fie căpitanul României. Avea cea mai mare experiență, era un caracter extraordinar, știa să adune echipa lângă ea. În plus, rezultatele o impuneau. Cine a hotărât acest lucru, a contribuit, zic eu, la retragerea ei", a încheiat Radu Voina.

„O lungă călătorie de succes cu echipa națională a României s-a încheiat pentru Valentina Elisei Ardean, o icoană a handbaluluui. Mulțumesc pentru tot!”

Tomas Ryde, selecționer România 

Citește și:

Cinci momente impresionante din cariera Valentinei Elisei: a fugit de la propria nuntă ca să joace în echipa națională!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.