Prezent la emisiunea "Tribuna zero", la Europa FM, Dănuţ Coman a mărturisit că alb-vişiniii şi-au luat gîndul de la primul loc
- Dani, care e atmosfera la echipă, după acest start ratat?
- Sîntem destul de nervoşi, pentru că nu avem rezultatele dorite. Şi, din cauza asta, nu mai sîntem la fel de concentraţi şi nu putem da randament. Următoarele două meciuri, la Craiova şi cu Steaua, sînt cruciale. Poate avem uneori nevoie şi de un psiholog la echipă, care să ne ajute, cum aveam la FC Argeş.
- Aţi fost revelaţia turului, acum aţi reuşit o victorie în 4 meciuri. Ce se întîmplă?
- Echipa suferă, toată lumea vede asta. Trebuie să recunoaştem că jucăm slab cu toţii, nu numai apărarea, aşa cum se spune. Iar achiziţiile au venit prea tîrziu. Nu le contest valoarea, dar au nevoie de timp să se acomodeze şi deocamdată nu au confirmat.
"Luptăm pentru locul doi"
- Mai speraţi la titlu?
- Ce să ne mai amăgim?! Dacă vrem să ne minţim singuri, putem spune că, matematic, avem şanse. Dar mai bine ne concentrăm pe locul doi, e mai accesibil. Ne batem cu Steaua, dar şi cu Urziceni, care e cea mai organizată echipă şi nu trebuie ignorată.
- Este Pancu noul lider al Rapidul?
- În primul rînd, este un cîştig pentru noi şi pe teren, şi în vestiar. E într-o formă fizică excelentă şi rapidist o mie la sută. Dar nici Pancu, nici eu nu sîntem lideri, pentru că sînt jucători cu multă personalitate care nu ar accepta asta. Sîntem un grup unit şi nu avem nevoie de un şef.
15 goluri în 17 meciuri în Liga I a încasat Dani Coman în acest sezon
6,41 este media lui Coman în Gazetă, a doua în topul portarilor din Liga I, după stelistul Robinson Zapata
"Trebuie să fim uniţi şi să ne trezim cît mai repede. Am avut un început dezastruos de retur, dar încă mai putem salva acest sezon"
Dani Coman
Îl susţine pe Rednic
Dani Coman a comentat reacţia fanilor rapidişti de la partida cu Poli Timişoara (0-1), cînd aceştia au cerut din nou demisia lui Mircea Rednic: "Îi înţeleg şi pe fani, iubesc prea mult echipa asta şi sînt dezamăgiţi. Dar eu cred că nea Mircea e un antrenor bun, iar probleme între noi şi el nu sînt. Chiar după meciul cu Timişoara am avut o şedinţă şi ne-a transmis că dacă sîntem uniţi putem depăşi împreună acest moment".
{{text}}