Cupa Romaniei

Frica păzește Cupa » După 11 eliminări rapide în ultimele 17 sezoane, FCSB vrea „trofeul pentru loseri”

Articol de Dan Udrea  —  vineri, 27 septembrie 2019

Clasarea dezastruoasă din campionat o determină pe FCSB să reconsidere poziția față de a doua competiție internă, pe care a neglijat-o în ultimii 16 ani.

„Nu mă interesează Cupa”. A fost o declarație pe care Gigi Becali a rostit-o an de an de când a preluat FCSB, iar clubul a respectat dorința patronului. A părăsit competiția, în marea majoritate a cazurilor, încă din primele faze în care a intrat, iar de triumfat a făcut-o doar de două ori. Ceea ce înseamnă un procent de puțin peste 10%.

„Cupa României e o competiție pentru loseri!”
Mihai Stoica în 2006

Acum însă, FCSB pare să-și reconsidere poziția. Și a și făcut un anunț public prin vocea directorului sportiv Narcis Răducan: „Vom trata foarte serios această competiție. Face parte din tradiția clubului să se lupte pentru acest trofeu. Vom aborda foarte serios Cupa României. E vorba de onoarea de a ridica un trofeu important, Cupa. În plus, este și un drum către cupele europene”.

În privința tradiției de care vorbește Narcis, FCSB nu e una dintre protagonistele Cupei. Din 2003, de când există acest club, a câștigat doar două trofee, de două ori mai puțin decât au făcut-o, în același interval, Dinamo și CFR. Totuși, poziția din clasamentul Ligii 1 aproape că o obligă pe FCSB să ia foarte în serios Cupa. Obținerea sa ar fi, dincolo de adăugarea unui trofeu în vitrina clubului, asigurarea prezenței la startul cupelor europene în vara viitoare. Ceea ce prin intermediul campionatului s-ar face 100% doar prin poziționarea pe podium. În schimb, prin intermediul Cupei, o formație din Liga 1 are de susținut doar 6 partide pentru a câștiga trofeul.

Dinamo e în aceeași situație

Nu doar FCSB a fost obligată de începutul slab de campionat să ia foarte în serios participarea în Cupă. Dinamo, care și-a propus să joace în vara lui 2020, a avut parte de un adversar greu în „16-imi”, UTA, una dintre fruntașele din liga secundă, formație cu pretenții la promovare. Dusan Uhrin a deplasat la Arad tot ce a avut mai bun la dispoziție și a și folosit cei mai buni fotbaliști pe care îi avea la dispoziție. Inclusiv pe Nistor, pe care inițial se gândise să-l lase la București pentru a-l odihni. Nu numai că Nistor a fost titular, dar a fost, de departe, cel mai bun de pe teren: a marcat și a oferit două pase de gol. Dinamo s-a impus cu 3-1!

Unde a ajuns Cupa de când a apărut FCSB, ianuarie 2003 

  • Dinamo - 4
  • CFR - 4
  • Rapid - 2
  • FCSB - 2
  • Craiova - 1
  • Viitorul - 1
  • Petrolul - 1
  • Astra - 1
  • Voluntari - 1

Palmares all-time Cupa României

  • Steaua - 20
  • Dinamo - 13
  • Rapid - 13
  • U Craiova - 6
  • CFR - 4
  • Petrolul - 3
  • Poli Timișoara - 2
  • UTA - 2
  • Ripensia - 2
  • FCSB - 2

2 antrenoriau câștigat Cupa cu FCSB: Olăroiu în 2011 și Gâlcă în 2015

9 finalede Cupă a pierdut Dinamo, e echipa cu cele mai multe astfel de meciuri, cu trofeul pe masă, pierdute; urmează Steaua, Rapid și Poli Timișoara, toate cu câte 6 finale irosite

Capitala n-are rival

Din perspectiva duelului orașelor câștigătoare ale Cupei României există o disproporție majoră. București are 49 de trofee, aproape dublu față de restul țării. Totuși, în ultimele 7 sezoane o singură echipă din Capitală s-a impus în a doua competiție internă: FCSB, în 2015, într-o finală cu Universitatea Cluj. 

  • București - 49
  • Craiova - 7
  • Cluj - 5
  • Timișoara - 4
  • Ploiești - 3
  • Arad - 2

Dănciulescu e golgeter

Un fotbalist care s-a retras recent deține recordul de golui marcate în meciurile din Cupa României. Ionel Dănciulescu are nu mai puțin de 41 de goluri, reușite în tricoul a 3 echipe: Electroputere, Steaua și Dinamo. El e urmat în acest top de Florea Voinea, un fost mare atacant al Stelei. 

Clasament golgeteri all-time Cupa României

  1. Dănciulescu 41
  2. Fl. Voinea 40
  3. Baratky 37
  4. Alecsandrescu 34
  5. Dobay 33

Citește și:

Bogdan Vintilă l-a cucerit pe Ilie Dumitrescu: „FCSB nu mai conta în lupta pentru play-off fără el” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.