Fotbal   •   Liga 1   •   CS UNIVERSITATEA CRAIOVA

CRAIOVA // 7 ore de discuții degeaba » Victor Pițurcă nu va avea gazonul dorit pe „Ion Oblemenco” în acest sezon!

Articol de Aurelian Botezatu   —  sâmbătă, 28 septembrie 2019

În urma unei ședințe de 7 ore, la care au participat Pițurcă, primarul Genoiu, reprezentantul CNI și cel al constructorului, s-a decis ca gazonul de pe „Oblemenco” să fie schimbat. Dacă se face în octombrie, doar cu unul natural.

Victor Pițurcă a ieșit complet epuizat, și abătut, de la ședința maraton de vineri, cu primarul Mihail Genoiu, cu reprezentantul CNI și cel al companiei CONA, constructorul noului „Ion Oblemenco”. A și cerut să fie lăsat în pace: „Sunt prea obosit, nu pot să vorbesc acum”. După 7 ore de discuții, concluzia a fost că gazonul arenei trebuie înlocuit. Dar Piți nu va beneficia de unul mixt, așa cum își dorește, mai devreme de vara viitoare!

Miercuri, decizia

„Sunt două variante: una, să-l schimbe constructorul în garanție. Aceasta e cea mai rapidă, s-ar face în cursul lunii octombrie, între 5 octombrie și 3 noiembrie, când e pauza competițională. Constructorul și-a luat toate informațiile, a văzut starea gazonului. Ne-a dat termen până miercuri, când ne va anunța dacă va face lucrările sau nu”, a explicat Genoiu. Dar, atenție! Dacă o va face, îl va înlocui tot cu unul natural, exact așa cum e specificat în caietul de sarcini.


„În situația în care constructorul va da un răspuns negativ, am stabilit că vom face împreună cu CNI schimbarea de gazon, urmând să ne îndreptăm împotriva constructorului pentru a recupera contravaloarea garanției. Dacă va fi schimbat de noi cu CNI, atunci gazonul va fi mixt. Nu vom face rabat de la calitate, voi schimba cu gazon de cea mai bună calitate. Dacă nu va face constructorul, ne va duce pe noi mult peste termenul din octombrie" a punctat primarul.

Altfel spus, vor trebui organizate licitații pentru atribuirea lucrării, ce ar împinge termenul de execuție, foarte probabil, până spre vara viitoare! Prea târziu pentru ambițiile lui Pițurcă. 

100.000 de europoate costa înlocuirea gazonului de pe "Ion Oblemenco" cu unul natural

300.000 de euroar fi prețul pentru montarea unuia mixt, iarbă cu sintetic, potrivit antrenorului Victor Pițurcă


Citește și:

Carlos Fortes pare irecuperabil! S-a făcut de râs la Craiova B, în Liga 3! Ce prestație a avut portughezul + caterincă începută de fani 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.