Liga 2

FC ARGEȘ - TURRIS // Erik Lincar și-a anunțat demisia, după ce Valentin Dragnea i-a impus antrenorului să-l folosească pe Cristi Bud

Articol de Andrei Crăiţoiu  —  Monday, 30 September 2019

Nu înfrângerea cu FC Argeș este motivul demisiei lui Lincar de la Turris, liderul din Liga 2, ci implicarea din ce în ce mai masivă a lui Valentin Dragnea!

Sursele Gazetei au dezvăluit că Dragnea n-a fost de acord cu decizia excluderii din lot a lui Cristi Bud, iar omul de afaceri l-a obligat pe antrenor să-l reprimească imediat și să joace din primul minut pentru Turris. 

Lincar n-a acceptat, iar presiunea lui Dragnea a fost din ce în ce mai mare.

Tehnicianul și-a motivat demisia pe pagina personală de Facebook, printr-un citat al lui Răzvan Lucescu:

"Uneori, patronii au dreptul de a decide cum doresc. Dar, în acelaşi timp, când antrenorul realizează că echipa se schimbă şi filosofia lui nu mai e susţinută, e mai bine să plece. Pentru că, dacă nu o face, va apărea frustrarea de ambele părţi şi tot ceea ce s-a construit se va distruge".

Oficialii lui Turris, reacție dură

La scurt timp, oficialii echipei au reacționat cu un citat din Game of Thrones, spus de celebrul Ned Stark, personajul care moare și declanșează lupta din celebrul serial HBO: "Când cade zăpada si suflă viforul, lupul singuratic moare, dar haita supraviețuiește!"

Mai mult, surse din cadrul echipei au dezvăluit că Dragnea jr. l-ar fi sunat pe Dan Alexa să preia Turris, asta după ce antrenorul nu mai dorit la Astra.

FC Argeș - Turris Tr. Măgurele 3-2
Au marcat: Buhăescu (17, 65), V. Motroc (90Ă1) / Negruţ (6), S. Pană (87)
FC Argeş: Agachi - Dănescu, V. Motroc, Şerbănică, Tofan - Brânzan (72 Oancea), I. Şerban, A. Panait, R. Grecu (75 Barbu) - Blejdea (46 M. Alexe), Buhăescu Antrenor: Nicolae Dică
Turris: I. Rus - Călinţaru, C. Pârvulescu, Savin (70 Paţurcă), Mitrea - B. Matei, S. Pană, Sg. Negruţ, Haită - A. Voicu (59 Fl. Radu), C. Ciobanu (66 Buleică) Antrenor: Erik Lincar

Vezi AICI clasamentul actualizat din Liga 2

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.