Simona Halep (28 de ani, 5 WTA) și-a exprimat bucuria printr-un mesaj pe pagina oficială de Facebook după ce s-a calificat pentru a 6-a oară consecutiv la Turneul Campioanelor.
„Astăzi nu a fost cea mai ușoară zi, dar sunt fericită și mândră să mă calific pentru a 6-a oară consecutiv la WTA Finals”, a fost postarea lui „Simo”.
Ashleigh Barty, Karolina Pliskova, Simona Halep și Bianca Andreescu sunt cele patru jucătoare calificate până acum la WTA Finals. Pentru acest turneu mai sunt libere 4 locuri.
Turneul găzduit de Shenzhen se va disputa în perioada 27 octombrie - 3 noiembrie.
PROBLEME FIZICE LA BEIJING
Halep a fost eliminată în turul II al turneului de la Beijing, după ce a pierdut contra rusoaicei Ekaterina Alexandrova (24 de ani, 39 WTA), scor 2-6, 3-6.
Simona a părut afectată fizic, cerând de două ori intervenția fizioterapeutului, care a masat-o la coapsa piciorului stâng. Halep a servit cu dificultate, a lovit slab, iar deplasarea în teren nu a fost la cele mai înalte cote.
CITEȘTE ȘI:
Simona Halep, OUT de la Beijing! Cu probleme fizice, pierde fără drept de apel cu Alexandrova
Simona Halep, calificată pentru a 6-a oară la Turneul Campioanelor! Bianca Andreescu va participa în premieră » Cum arată lista
{{text}}