Federația Română de Fotbal a obținut dizolvarea clubului Progresul București, după ce a solicitat în instanță acest lucru.
Clubul intrase în stare de insolvabilitate ca urmare a pierderii proceselor pe care le-a intentat Federației Române de Fotbal. Echipa de seniori a dispărut în urmă cu doi ani, iar în prezent active mai sunt secțiile de juniori și fotbal feminin.
„ASFC Progresul București a deschis și pierdut, rând pe rând, multiple proceduri judiciare inițiate împotriva FRF.
Aceste proceduri au presupus și presupun costuri pentru FRF, cheltuieli de judecată ce trebuie suportate de ASFC Progresul conform legii. Subliniem faptul că aceste debite ale ASFC Progresul față de FRF nu reprezintă în niciun fel datorii ale ASFC Progresul rezultate din calitatea acestei entități de structură sportivă, ci reprezintă exclusiv debite ale unei persoane juridice care a inițiat litigii în instanțele de drept comun, litigii pe care le-a pierdut și pentru care are obligația de a achita costurile generate de aceste acțiuni.
Precizăm că motivul dizolvării acestei entități nu l-a constituit o simplă datorie, ci starea de insolvabilitate evidentă în care se află asociația. Astfel, conform Încheierii din 1.02.2019 emisă de Biroul Executorilor Judecătorești căruia FRF i-a încredințat executarea silită, «nu au fost identificate bunuri mobile sau imobile aparținând debitoarei [ASFC Progresul] […] în urma adreselor de înființare a popririi nu a fost recuperată nicio sumă de bani».
Starea de insolvabilitate care rezultă din lipsa oricăror bunuri urmăribile, constatată de executorul judecătoresc, a fost consfințită de instanța judecătorească prin Hotărârea din 13.09.2019 a Judecătoriei Sectorului 3”, se arată într-un comunicat emis de către FRF.
De asemenea, clubul Progresul București va fi nevoit să plătească cheltuielile provocate în urma proceselor: „ASFC Progresul nu deține imunitate față de lege și nu este scutită de plata cheltuielilor pe care le provoacă prin cererile sale nefondate și nici de executarea unor hotărâri judecătorești”.
{{text}}