Petre Grigoraș (54 de ani), antrenorul echipei Foresta Suceava (Liga 3), s-a declarat mulțumit de tragerea la sorți a meciurilor din optimile Cupei României. Acesta va juca împotriva lui Dinamo.
Antrenorul a explicat în exclusivitate la GSP LIVE de ce este benefică venirea lui Dinamo la Suceava și cum trebuie să joace elevii săi pentru a face o figură frumoasă în fața „câinilor”.
- Meciurile din cadrul optimilor Cupei României vor avea loc în perioada 29-31 octombrie cu începere de la ora 14:30, cu excepția jocurilor televizate, programul acestora urmând a fi stabilit şi comunicat ulterior.
„Cred că este o tragere perfectă pentru noi și nu spun la mișto. Ce poate să își dorească mai mult o echipă de Liga 3 ca Foresta Suceava, după eliminarea lui Gaz Metan, decât să aducă o echipă ca Dinamo, cu istorie. E clar că plecăm cu șansa a doua, dar e un adversar frumos care sper să umple stadionul. Normal că e greu.
Era ok să picăm cu Metalul Buzau sau Sănătatea Cluj, dar mai bine să picăm cu o echipă titrată care are fani mulți și în Suceava. Jucătorilor nu mai trebuie să le spună antrenorul nimic înaintea unui astfel de meci.
A fost o calificare extrem de surprinzătoare, cred că nici cel mai înfocat suporter nu s-ar fi așteptat la acea evoluție și la rezultatul final.
Chiar dacă este o competiție a surprizelor, nu trebuie să ne facem iluzii foarte mari, ci doar să ne prezentăm dezinvolți și cu sufletul dechis, să jucăm fără niciun fel de trac. Nu avem nimic de pierdut, noi ca echipă mică. Singurii care pot să piardă ceva sunt cei de la Dinamo, care sunt convins că și-au stabilit ca obiectiv câștigarea Cupei”, a spus Petre Grigoraș, la GSP LIVE.
{{text}}