În 2008, sistemul defensiv al Stelei pare mai şubred decît în toamnă. Numai în meciurile cu CFR şi Pandurii adversarii au tras de 35 de ori spre poarta lui Zapata
În faţă e meciul cu Urziceni, iar în spate partida cu Pandurii, ultima fiind un adevărat coşmar pentru roş-albaştri. În umbra victoriei, cifrele din jocul ofensiv al gorjenilor au avut darul de a-i băga în şedinţă pe cei doi antrenori ai vicecampioanei, Lăcătuş şi Pedrazzini.
În cele 96 de minute ale întîlnirii, oamenii lui Neagoe au trimis 24 de şuturi spre poarta lui Zapata, un record negativ pentru Steaua în acest sezon. Nici chiar în meciurile de la Sevilla şi de la Londra, din Liga Campionilor, sistemul defensiv al roş-albaştrilor n-a fost atît de fragil. În plus, faţă de meciurile cu echipele mici din tur, de exemplu cu U Cluj (1-2), cînd Steaua chiar a pierdut, sau cu UTA (1-1), duminica trecută frecvenţa mingilor expediate spre poarta columbianului a fost de două ori mai mare!
Un alt motiv care l-a pus serios pe gînduri pe Lăcătuş e faptul că în 2008, de la meci la meci, adversarul a trimis tot mai multe mingi spre buturile lui Zapata. Poli Iaşi a avut 7 şuturi, CFR 11, iar Pandurii mai mult decît dublul celor reuşite de trupa lui Andone.
Citeşte analiza lui Andrei Vochin / Explicaţiile unui bombardament
{{text}}