International   •   Europa League   •   CELTIC - CFR CLUJ

CELTIC - CFR CLUJ // ULTIMA ORĂ Dan Petrescu și-a revenit, după criza la stomac, și va sta pe bancă diseară

Articol de Marius Mărgărit   —  joi, 03 octombrie 2019

Dan Petrescu a lipsit la antrenamentul de ieri al lui CFR Cluj din cauza unei crize la stomac, dar antrenorul și-a revenit și va sta pe bancă la meciul din această seară, de la Celtic. 

  • Celtic și CFR Cluj se înfruntă în etapa secundă a grupelor Europa League. Partida e azi, de la 22:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct la TV pe Telekom 1, Digi 1 și Look Sport.

Campioana României a susținut miercuri seară antrenamentul oficial pe Celtic Park sub comanda secundului Alin Minteuan, în absența lui Dan Petrescu. „Principalul” campioanei a trecut peste problemele de sănătate și va conduce echipa de pe banca tehnică, sunt informațiile de ultimă oră din Scoția. 

CFR Cluj este liderul grupei E din Europa League după prima etapă. „Feroviarii” au reușit o victorie fantastică pe teren propriu împotriva lui Lazio, scor 2-1. În celălalt meci din grupă, în Franța, Rennes și Celtic au remizat, scor 1-1.  


CFR Cluj vine cu avantajul moral înaintea partidei. Formația lui Dan Petrescu a trecut de Celtic în preliminariile Ligii Campionilor, după o dublă manșă, 4-3 și 1-1.

ECHIPELE PROBABILE: 

Celtic: Forster - Elhamed, Ajer, Jullien, Bolingoli - Brown, McGregor - Forrest, Christie, M. Elyounoussi - Edouard 

Rezerve: Gordon, S. Sinclair, Bauer, Hayes, Morgan, Rogic, Ntcham 

Antrenor: Neil Lennon 


CFR Cluj: Arlauskis - Susici, Cestor, A. Burcă, Camora - Djokovici, Bordeianu, Culio - C. Deac, Rondon, Omrani 

Rezerve: J. Fernandez, Sylla, L. Aurelio, Păun, Boli, Peteleu, L. Traore 

Antrenor: Dan Petrescu

Citește și:

CELTIC - CFR CLUJ // Jucătorii, partenerii CFR-ului » Prime URIAȘE pentru o victorie în Europa League

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.