Fotbal   •   Liga 1   •   CRAIOVA - POLI IAȘI 1-1

CRAIOVA - POLI IAȘI 1-1 // VIDEO, FOTO Piți strică, Fortes repară! Oltenii ratează oportunitatea de a urca pe primul loc

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 04 octombrie 2019

Craiova și Poli Iași s-au înfruntat în meciul zilei din Liga 1. Duelul s-a încheiat la egalitate, scor 1-1 (Carlos Fortes '82 / Andrei Cristea '69).

Antrenorul Craiovei a uitat că echipa câștigătoare nu se schimbă și a operat 5 modificări în primul unsprezece. Și-a scos ”leii” din ritm, dar l-a salvat portughezul care nu mai marcase în campionat din sezonul trecut.

Victor Pițurcă a ținut foarte mult să odihnească din jucătorii "care au făcut un efort formidabil cu Viitorul". Și-a operat nu mai puțin de 5 modificări în primul unsprezece. O jumătate de echipă! Marile sale surprize: Ștefan Vlădoiu, Alexandru Ioniță II și Carlos Fortes.


Numeroasele schimbări i-au afectat însă construcția, mai ales că nici Poli 2019-2020, cu Mihai Teja pe bancă, nu mai este adversarul de altădată, cu care să-ți poți permite asemenea "aroganțe". Și asta s-a văzut foarte bine mai ales în prima parte.

Lenți și previzibili

Bine organizați, moldovenii i-au ținut departe de poarta lor pe amfitrioni. Astfel că "leii", cel mai adesea lenți și previzibili, n-au reușit să-și creeze decât o jumătate de ocazie. Acea "diagonală" a lui Andrei Ivan (9), care s-a scurs pe lângă stâlpul din dreapta lui Târnovanu.

Iar primul lor șut pe poartă a venit, practic, odată cu pauza (Mateiu). Cifre neașteptat de modeste, în condițiile în care toată lumea aștepta mai degrabă un upgrade după acea repriză secundă convingătoare împotriva Viitorului.


Răzbunarea lui Cristea

Piți n-a apelat la banca de rezerve, iar tabloul nu s-a schimbat cine știe ce în primul sfert de oră de la reluare. Craiova și-a intensificat dominarea, proaspăt intratul Koljici a lovit "transversala", însă golul a picat la poarta cealaltă. Înscris tocmai de "veteranul" Andrei Cristea, căruia sezonul trecut, în Bănie, i se acordaseră atât de puține șanse.

Însă Poli are slăbiciunile ei. Iar una dintre acestea e că în ultimul timp nu reușește să țină de un avantaj, ceea ce s-a întâmplat și azi. În loc să le dea aripi, reușita lui Cristea i-a trezit, în sfârșit, pe olteni.

Mateiu a expediat un "avertisment", iar la lovitura liberă a lui Mihăilă, Fortes s-a înălțat și a punctat: 1-1. Pițurcă a crezut în el și portughezul nu-l dezamăgește, salvându-i un punct.

12.358de spectatori au asistat la această partidă

Craiova - Poli Iași 1-1

Craiova: Pigliacelli - Șt. Vlădoiu, Bălașa, Kelic, Vătăjelu - Al. Ioniță II, Mateiu, Bancu - A. Ivan, Fortes, Mihăilă 

Rezerve. Marinescu, Martic, Acka, Bărbuț, Ivanov, Baicu, Koljic

Antrenor: Victor Pițurcă 

Absenți: V. Constantin, Cosic (accidentați), Mățel, Zakaric (incerți) 

Poli Iași: Târnovanu - Gallego, Frăsinescu, Diallo, A. radu - Mihalache, Loshaj - Platini, Passaglia, Horșia - A. Cristea 

Rezerve: D. Rusu, Ad. Bălan, Hazan, Chelaru, Popadiuc, Cabral, I. Cristea 

Antrenor: Mihai Teja 

Absent: Breeveld (accidentat)

Stadion: „Ion Oblemenco” (Craiova) 

Arbitru:  Horațiu Feșnic / Asistenți: Octavian Șovre, Sebastian Gheorghe

Citește și:

Burleanu îl blochează pe Victor Pițurcă! Decizia luată de FRF, după propunerea făcută de olteni

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.