International   •   Campionate

Mancini va pleca de la Inter la finalul sezonului

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 12 martie 2008

Antrenorul Roberto Mancini a anunţat, marţi seară, după eliminarea din optimile de finală ale Ligii Campionilor, că va pleca de la echipa Internazionale Milano, unde este legitimat Cristian Chivu, la finalul actualului sezon, informează AFP.



"Următoarele două luni şi jumătate vor fi ultimele la Inter. Le-am spus asta jucătorilor şi era normal să o afle toată lumea. Această decizie era luată de ceva timp şi nu a depins de înfrângerea din acest meci.

I-am transmis decizia mea şi preşedintelui (n.r. - Massimo Moratti). Nu am avut nicio problemă cu Moratti. Inter Milano a dovedit că este unul dintre cele mai mari cluburi. În acest moment trebuie să ne concentrăm pe campionat, ultimul obiectiv pe care îl putem îndeplini", a spus Mancini.



Mancini, în vârstă de 43 de ani, se află pe banca tehnică a milanezilor din 2004, reuşind să câştige două titluri de campion al Italiei (2006 şi 2007), două Cupe ale Italiei (2005, 2006) şi două Supercupe ale Italiei (2005, 2006).



Contractul lui Mancini cu Internazionale Milano expiră în vara anului 2012.



sursa Mediafax

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.