Liga 1

VIDEO Dan Petrescu duce disputa cu FRF la alt nivel: „Le-am zis conducătorilor să țină 6.000 de euro la fiecare meci. Nu mai bag niciun jucător U21!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 06 octombrie 2019

Dan Petrescu (51 de ani) a reacționat după decizia FRF în cazul Botoșani - CFR Cluj din Cupa României. 

„Bursucul” consideră că precedentul creat este unul periculos și poate duce la gesturi extreme în fotbalul românesc.

  • CONTEXT: FC Botoșani a câștigat după penalty-uri meciul din „șaisprezecimile” Cupei cu CFR Cluj. Moldovenii au avut însă pe foaie doar 5 jucători formați la nivel național și nu 6, cum prevede regulamentul. FRF a decis să acorde doar o amendă de 6.000 de euro.

„Adversarul recunoaşte că a greşit și că merită să piardă. La noi în România meciul a fost dat amendă sau nu ştiu ce dracului a fost. Ceva care pe mine mă uimeşte, sincer, nu am mai văzut aşa ceva. Au plătit 6.000 de euro și gata.

Le-am zis conducătorilor mei să ţină 6.000 de euro la fiecare meci (n. a. pentru amenzi), că o să fac ce vreau. Nu o să bag niciun jucător sub 21 de ani, o să bag numai străini, că plătim 6.000 de euro. Asta e. S-a creat un precedent foarte urât cu această decizie. Asta nu înseamnă că noi vrem să ne calificăm neapărat aşa, dar când şi adversarul recunoaşte că a greşit, normal trebuia să se ia doar o decizie şi aceea era să câştigăm meciul”, a declarat Dan Petrescu într-o conferință de presă.

Vezi și:

CFR CLUJ // Pleacă iar Dan Petrescu?! Impresarul antrenorului aruncă bomba: „N-ar putea să refuze! Există posibilitatea să-şi încheie contractul cu CFR”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.