Hugo Lloris, 32 de ani, a scăpat de operaţie, dar foarte probabil nu va mai apăra în 2019.
Portarul lui Tottenham a aflat de la medici că nu şi-a rupt cotul stâng, ci are doar luxaţie, în urma aterizării ghinioniste de la primul gol al lui Brighton din meciul pierdut sâmbătă de Tottenham (0-3).
Campionul mondial a şi fost externat după câteva ore din spital şi va urma un tratament de recuperare. Chemat de selecţionerul Deschamps pentru "dubla" cu Islanda şi cu Turcia din preliminariile CE 2020, Lloris va lipsi o perioadă între două şi trei luni.
"Accidentarea gravă şi atât de devreme a căpitanului a avut un puternic impact emoţional asupra echipei. A fost imposibil să găsim soluţii", a încercat să scuze noul dezastru managerul Mauricio Pochettino, care nu se gândeşte să demisioneze.
{{text}}