FCSB a avut la derby-ul cu Dinamo o echipă de start cu o medie de vârstă de puțin peste 24 de ani, exact cum s-a prezentat Viitorul la confruntarea cu CFR și cum se prezintă în general, aproape meci de meci, trupa lui Gheorghe Hagi.
Gigi Becali a ajuns să aplice la FCSB modelul pe care l-a văzut, implementat, cu succes, la Viitorul. O echipă formată în marea ei majoritate din jucători tineri și foarte tineri. Iar ultima etapă disputată în Liga 1 e cel mai bun argument care poate să susțină acest lucru. Primul "11" folosit de FCSB la derby-ul cu Dinamo a avut aproape aceeași medie de vârstă cu echipa de start pe care Hagi a avut-o împotriva CFR-ului.
Gigi Becali a mizat pe 11 jucători a căror medie a fost de 24,4 ani, în vreme ce clubul de la Ovidiu, obișnuit să joace meci de meci cu o formulă foarte tânără, a avut duminică seara o medie de 24,2 ani. Echipa FCSB-ului aliniată cu Dinamo a conținut un singur nume trecut de 30 de ani, iar acela a fost portarul Bălgrădean. Practic, media celor 10 din câmp scade sub 24 de ani! Realmente un record pentru ceea ce a însemnat FCSB în ultimii ani.
FCSB are jucători cu experiență și în lotul actual, așa cum s-a petrecut pe parcursul tuturor sezoanelor precedente, dar duminică seara, pe Arena Națională, din diverse motive, ei n-au fost titularizați: accidentați, ieșiți din formă sau pur și simplu decizie tehnică a antrenorului.
Strategia patronului de la FCSB nu e neapărat nouă. A mai apelat și în ultimul deceniu la mulți jucători tineri și foarte tineri, scopul principal fiind acela de a le crește cota și de a-i vinde pe sume mari, ceea ce s-a și întâmplat. Exemple în acest sens: Chiricheș, Chipciu, Gardoș, Stanciu, ale căror transferuri au produs venituri de aproape 30 de milioane de euro. Totuși, acum, Becali șochează cu o prezență în masă a fotbaliștilor mici și foarte mici ca vârstă.
4e numărul fotbaliștilor trecuți de 30 de ani de care FCSB s-a despărțit în vară: Teixeira, 39 de ani, Mihai Roman, 34, Morais, 33 și Rusescu, 31 de ani
REGULA U21 / FCSB - Viitorul 4-3!
Un alt capitol al tinereții la care nu doar că FCSB se poate compara cu clubul lui Hagi, dar a stat chiar mai bine în această etapă extrem de importantă e cel al numărului fotbaliștilor eligibili pentru naționala de tineret care au evoluat pe parcursul celor 90 de minute. Roș-albaștrii au avut 4 astfel de jucători: 3 au fost titulari, Oaidă, Man și Coman, iar Moruțan a bifat ultima parte a confruntării. De partea cealaltă, Viitorul a avut numai 2 la start, minimum cerut de legea FRF, pe Boboc și pe Ganea, iar în repriza secundă a intrat și Mario Dulca.
NAȚIONALA U21 / Tot FCSB are mai mulți jucători
Reprezentativa de tineret a României va disputa în săptămâna următoare două meciuri extrem de importante în preliminariile CE 2021, ambele pe teren propriu: joi cu Ucraina, apoi luni cu Irlanda de Nord. Pentru cele două partide, FCSB are mai mulți jucători decât Viitorul. Trei sunt din lotul actual al lui Vintilă, Man, Oaidă și Moruțan, în vreme ce Olaru, care evoluează la Mediaș, e tot al FCSB-ului, dar a fost lăsat să mai joace până la iarnă la Gaz. În schimb, Hagi îi are printre "tricolorii" mici pe Boboc, Ganea și Dulca.
PARADOX / Și Gigi s-a opus regulii U21
FCSB e astăzi poate clubul cel mai bine acoperit, numeric și mai ales valoric, din perspectiva regulii U21. În momentul în care această lege a fost introdusă însă, cel mai mare contestatar al ei a fost chiar Gigi Becali. În februarie 2016, acesta amenința inclusiv cu acțiuni în instanță și cu procese la TAS prin care să blocheze introducerea regulii. N-a avut sorți de izbândi, iar azi în lotul FCSB-ului sunt 5 fotbaliști care pot fi folosiți și acoperă legea FRF: Vlad, Oaidă, Man, Moruțan și Coman, iar din iarnă va veni și Olaru, de la Gaz Metan Mediaș.
DIFERENȚĂ / Hagi îi produce sau îi "vânează", Gigi îi cumpără
Există o diferență capitală între cele două cluburi în privința jucătorilor tineri din lot. La FCSB, toți cei 7 fotbaliști sub 25 de ani au costat bani. De la Coman, pe care Becali a plătit 2,65 milioane de euro chiar Viitorului, până la Panțâru, achiziționat cu 200.000 de euro de la Poli Iași. În schimb, Hagi a cumpărat un singur fotbalist în ultimii ani, pe fiul său, pe care l-a readus de la Fiorentina pentru 2 milioane de euro. "Eu sunt vânător, știu toți jucătorii de la prima și a doua ligă și trebuie să îi vânez, să aștept când devine unul liber, apar eu imediat și îl iau", a spus de curând Hagi.
NAȚIONALITATE / Becali e și mai naționalist: un singur străin
De când a demarat proiectul Academiei și al echipei de Liga 1, Hagi s-a axat aproape în exclusivitate pe formarea de jucători români. Totuși, ultima etapă a produs un alt paradox. FCSB a avut de 3 ori mai puțini străini în primul "11" decât Viitorul. Singurul care n-a fost român în trupa lui Vintilă a fost sârbul Planici. În schimb, Hagi l-a bătut pe Petrescu cu 3 străini: olandezul De Nooijer, francezul Houri și brazilianul Rivaldinho. CFR a avut 6 străini la start, iar Dinamo 4.
VEZI ȘI:
Gigi Becali îi cere lui Bogdan Vintilă să-l readucă pe Ioan Hora în lot: „Vreau un atacant ca el”
{{text}}