Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România (SAFR) cere Federaţiei Române de Fotbal să îi pedepsească pe Răzvan Lucescu şi Adrian Porumboiu pentru că i-au jignit public pe arbitrii Teodora Albon şi Andrei Ioniţă, se arată într-un comunicat al sindicatului remis, miercuri, Agenţiei NewsIn.
"Sindicatul Arbitrilor de Fotbal din România (SAFR) atrage, din nou, atenţia factorilor de răspundere din fotbalul autohton despre necesitatea suprimării violenţelor de orice fel la adresa arbitrilor, remarcând că salvgardarea limbajului trivial se face simţită cu mai multă intensitate de la o etapă la alta. Solicităm conducerii FRF să ia toate măsurile disciplinare care se impun în acest caz, pentru a nu transforma disputa sportivă în una de tip junglă", se arată în comunicatul SAFR.
Membrii Comitetului sindical al SAFR au mai ţinut să precizeze că asemenea insulte nu îşi au locul în cadrul disciplinelor sportive, iar cei doi oameni de fotbal trebuie pedepsiţi: "Ieşirile total necontrolate - ca să nu folosim cuvântul iresponsabil, justificat însă prin duritatea exprimării şi prin prisma daunelor sociale şi de imagine create - ale antrenorului Răzvan Lucescu ('javră ordinară', 'vagabondă', 'p.... mătii') la adresa arbitrei Teodora Albon, cât şi ale patronului Adrian Porumboiu ('haimana', 'oligofren', 'prost') în dauna lui Andrei Ioniţă, nu pot avea vreo scuză. Nici chiar aceea a unui arbitraj mai slab calitativ, dar nici decum cu rea intenţie al celor în cauză". SAFR mai precizează că cei doi arbitrii se vor bucura de tot sprijinul "moral şi logistic" al organizaţiei în demersurile pe care le vor întreprinde în justiţie.
Sindicatul Arbitrilor mai atrage atenţia şi asupra faptului că doar arbitrii şi jucătorii sunt pedepsiţi atunci când greşesc, în timp ce în cazul patronilor, în funcţie de notorietatea acestora, se pune adesea "batista pe ţambal".
Arbitra Teodora Albon a condus la centru partida din Liga a II-a dintre Dinamo II şi FC Braşov, scor 2-1, meci la sfârşitul căruia tehnicianul braşovenilor, Răzvan Lucescu, a contestat dur arbitrajul şi a jignit-o pe arbitra de centru, despre care a spus că este "o javră ordinară şi o vagabondă".
Centralul Andrei Ionescu a oficiat la partida din Liga I dintre FC Vaslui şi Universitatea Cluj, scor 0-0, prestaţia sa fiind contestată de o manieră vehementă de finanţatorul moldovenilor, Adrian Porumboiu, care l-a numit pe arbitru "haimana", "oligofren" şi "prost".
sursa NewsIn
{{text}}