Liga 1

Adrian Mutu își anunță revenirea în Liga 1: „Vin acasă să mă lupt cu Pițurcă și Hagi”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 08 octombrie 2019

Adrian Mutu a anunțat că în 2020 se întoarce în Liga 1 ca antrenor și e pregătit pentru duelurile cu Victor Pițurcă sau cu Gheorghe Hagi. „Briliantul” a vorbit și despre tricoul cu numărul 10 de la echipa națională.

„La anul vin acasă, că-mi termin și licența Pro. Poate voi prelua și o echipă din România. Momentan am refuzat oferte din România pentru că vreau să-mi termin experiența din Arabia. Petrescu, Pițurcă și Hagi sunt cei mai puternici antrenori din Liga 1. 

Ar fi o onoare pentru mine să joc împotriva lor. I-am urat baftă și lui Bogdan Argeș Vintilă pe banca lui FCSB. E un antrenor destul de bun din ce am auzit. Am o relație bună cu Gigi Becali, dar în momentul ăsta nu-mi trebuie FCSB”, a declarat Adrian Mutu la TV Digi Sport.

„Trebuie să ai rezultate ca să porți numărul 10”

Adrian Mutu a vorbit și despre tricoul cu numărul 10 de la echipa națională, despre care Gică Hagi a spus că nu mai există respect.

„Poate că Hagi a fost puțin cam dur cu termenii folosiți, dar asta nu înseamnă că n-a avut dreptate. Tricoul cu numărul 10 la națională era ceva extraordinar. Când eu l-am preluat de la Gică am avut mari, mari emoții și mi-am dorit să-l onorez

Următorul care-l ia acum îl obligă să aibă rezultate. E un tricou care cântărește două tone. Tricoul ăsta trebuie să-l iei tu prin rezultatele pe care le obții”, a adăugat Mutu.

„Nu va fi deloc ușor să batem Norvegia și Suedia. Pe undeva ne place, că ei nu pun accent pe jocul la firul ierbii, dar ei au jucători puternici, agresivi, pun pericol la fiecare fază fixă. Am încredere în Cosmin și sper ca naționala noastră să aibă curajul acela din ultimele 20 de minute cu Spania. Noi dacă avem curaj jucăm bine” 
Adrian Mutu

Vezi și:

VIDEO Gică Hagi, revoltat de ceea ce se întâmplă la „națională”: „Mai mult respect față de numărul 10” + Cum ar fi procedat „Regele” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.