Gigi Becali continuă să își laude jucătorii de la FCSB și crede că va da lovitura cu atacantul Dennis Man, 21 de ani.
Patronul FCSB susține că specialiștii îl consideră pe Man unul dintre cei mai talentați tineri jucători din lume.
„Specialiștii care-l monitorizează pe Man spun că este în top 5 fotbaliști cu capacitate mare de crestere în Europa. E în aceeași categorie cu Joao Felix, cu Ansu Fati", a declarat Becali la Pro X.
Dennis Man a venit la FCSB în 2016 și a impresionat pentru România U21 la EURO 2019. În acest sezon a bifat doar 8 meciuri, din cauza unei accidentări, marcând un gol.
Mihai Stoica, adevărul despre demisia de la FCSB + "Majoritatea jucătorilor să fie aduși chiar dacă eu am votat împotrivă!"
5.500.000 de euroeste cota lui Dennis Man, potrivit transfermarkt
Joao Felix și Ansu Fati au Spania la picioare
Mijlocașul portughez Joao Felix a venit în vară de la Atletico Madrid, de la Benfica, pentru 120 de milioane de euro. Acesta i-a impresionat deja pe iberici, reușind trei goluri și o pasă decisivă în 10 meciuri.
100.000.000 de euroeste cota lui Joao Felix
Ansu Fati, 17 ani, este noua perlă a celor de la Barcelona. A debutat în acest sezon, reușind să marcheze de două ori în șase meciuri. În plus, acesta a stabilit mai multe recorduri.
- Pe 25 august, la 5-2 cu Betis, a devenit cel mai tânăr debutant la catalani din ultimii 78 de ani și al doilea din istoria Barcelonei. Avea 16 ani și 298 de zile.
- Șase zile mai târziu, a înscris la 2-2 cu Osasuna, fiind cel mai tânăr marcator all-time.
- Iar sâmbătă, 14 septembrie, cu Valencia, a mai depășit o barieră: cel mai tânăr jucător cu gol și assist într-o partidă din LaLiga. 16 ani, 10 luni și 13 zile.
- Pe 17 septembrie, la 16 ani și 316 zile, Ansu Fati a devenit cel mai tânăr jucător care debutează pentru Barcelona în Liga Campionilor.
25.000.000 de euroe suma la care Ansu Fati este cotat
Vezi video cu cele mai tari goluri ale lui Ansu Fati la juniorii Barcelonei
Citește și:
Gigi Becali a divulgat dialogul purtat la telefon cu Nicolae Dică: „Băi fraiere, nu fi prost!”
{{text}}