Altele

20.000 de oameni vor participa la Maratonul Internațional București

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 11 octombrie 2019

Maratonul de la București, cursa unde se testează atleții români.

Duminică, întrecerea de 42,195 kilometri de pe străzile Capitalei va fi considerată și întrecere națională. „Noi am fost de la început parteneri în ceea ce privește Campionatul Naţional de Maraton. E o competiție pentru profesioniști şi în urma clasamentului se merge la campionate europene, mondiale şi poate chiar şi la Jocurile Olimpice. O să avem şi anul acesta 40 de băieţi şi 18 fete, cei mai buni şi așteptăm să vedem care sunt campioni naţionali", a spus Florin Florea, președintele Federației Române de Atletism.

Oficialul a vorbit în continuare despre importanța acestei întreceri de pe teritoriul României. "Această competiţie a cunoscut o dezvoltare exponenţială. Faptul că e un număr mare de alergători înseamnă că această idee a prins în România şi trebuie să avem grijă de ea. Ar trebui să fie un exemplu pentru copii şi pentru cei care nu prea fac mişcare. Această competiţie a intrat şi într-o zonă de profesionalism, este deja calificat internaţional, se vorbeşte despre controale medicale, de lucruri care ţin de elită. În plus sunt sportivi de elită, foarte buni şi sper să ajungem şi noi ca în străinătate cu 30-40.000 de participanţi", a concluzionat Florin Florea.

Startul în maraton se dă duminică, de la ora 09:30 din Piața Constituției.

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.