Internaționalul italian Francesco Acerbi (31 de ani, fundaș central) a fost în vizită la spitalul „Bambino Gesu” din Roma alături de naționala Italiei, iar fotbalistul lui Lazio nu a plecat până când nu i-a văzut pe toți copiii cu probleme grave de sănătate.
Pentru Acerbi viața a fost un șir de clipe dificile. Pe 14 iulie 2013, când de-abia semnase cu Sassuolo, i s-a descoperit un cancer la testicule. După chimioterapie a revenit în iarbă, în septembrie. În prima zi din decembrie, altă lovitură: după meciul de la Cagliari, a ieșit pozitiv la testul doping.
Gonadotropină corionică. Însă nu se dopase. Hormonul de natură glicoproteică era produs de tumoarea care se instalase din nou în corpul său. A reluat lupta cu maladia și a învins-o încă o dată.
Avea 25 de ani atunci. Astăzi, la 31 de ani, se simte bine. Și își dedică mult timp copiilor bolnavi de cancer. Înaintea meciului cu Grecia, de sâmbătă, squadra azzurra a vizitat spitalul Bambino Gesù din Roma.
După câteva ore, jucătorii au vrut să se întoarcă la hotel. Însă Acerbi voia să vadă toți puștii.
Un oficial al federației i-a spus: „Francesco, trebuie să plecăm, e târziu, băieții sunt în autocar, te așteaptă”.
Nu l-a convins. I-a răspuns: „Puteți merge, nu-mi pasă. Iau un taxi. Nu plec până când nu termin ce am început”.
Și nu s-a despărțit de copii decât atunci când i-a îmbrățișat pe toți.
{{text}}