Liga 1

EXCLUSIV Astra i-a reziliat unilateral contractul lui Dan Alexa! Suma uriașă încasată de antrenor din despăgubiri

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 14 October 2019

Astra, locul 7 din Liga 1, i-a reziliat unilateral contractul cu antrenorul Dan Alexa, 39 de ani, și i-a plătit salariul integral până la finalul înțelegerii. 

UPDATE

Într-un comunicat de presă, clubul Astra Giurgiu susține că înțelegerea cu Dan Alexa era valabilă până în august 2020, iar salariul antrenorului era mai mic.

Știrea inițială

Potrivit surselor GSP.RO, clubul patronat de Ioan Niculae i-a rupt azi contractul lui Alexa, antrenor adus la începutul sezonului. 

16 punctea obținut Astra în primele 12 etape

Alexa avea contractul suspendat cu Astra, echipă care l-a adus între timp pe Bogdan Andone. Suspendarea expira marți, iar clubului din Giurgiu a luat azi decizia să rupă înțelegerea. 

Pentru a se despărți de Alexa, Astra e nevoită să-i plătească salariul integral, până la finalul înțelegerii! Antrenorul mai avea contract până vara lui 2021 cu un salariu lunar de 9.000 de euro. Astfel, tehnicianul va încasa 180.000 de euro.

„Eu am fost batjocorit, deși am bătut Steaua, Dinamo și CFR Cluj. Nu vreau să fiu călcat în picioare. Poate nu sunt cel mai bun antrenor, dar am demnitate. Nu e genul meu să fiu umilit. În ultimele două săptămâni am auzit trei antrenori care au refuzat Astra, iar unii aveau CV-ul cam subțire”
Dan Alexa

Andone, fost antrenor la FCSB, a început deja treaba la Astra și a plecat cu echipa în cantonament. (Detalii AICI)

Citește și:

Astra Giurgiu, război deschis cu Anamaria Prodan! Comunicat ironic: „Am evitat polemica și când mandatul său a fost «perturbat fizic»” » Reacția în exclusivitate a agentului

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.