Nationala

FCSB // Narcis Răducan, prima reacție legată de venirea lui MM Stoica: „Nu am niciun motiv să fac asta! Așa vreau să-i răspund lui Mihai”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 15 October 2019

Mihai Stoica e gata să revină la FCSB, la două luni de la plecare, dar Narcis Răducan nu vrea să renunțe la funcția lui.

Revenirea lui MM ar putea însemna plecarea lui Narcis Răducan, actualul director sportiv.  Oficialul roș-albaștrilor a vorbit despre MM Stoica și despre criticile primite de la acesta. 

Nu am niciun motiv să plec. Eu cred că am reuşit să mă acomodez rapid la cerinţele acestui club mare. Rezultatele au început să apară. În orice echipă este nevoie şi de un om care face această legătură dintre departamente, care are viziune asupra activităţii unui club.  

Legat de acuzele lui MM, pot spune că sunt de la început pregătit pentru a primi şi critici, pentru că atunci când ajungi într-o asemenea poziţie eşti şi supus criticilor. MM este unul dintre oamenii cu care am lucrat şi m-am bucurat când i-am răspuns că am fost ironic cu el. Ulterior mi-a părut rău că a trebuit să mă cert cu cineva cu care am împărţit momente frumoase. Aş vrea să îi răspund prin clasament. 

Deocamdată îi răspund prin clasamentul ultimelor etape, dar eu sper ca în curând să ne ajute şi clasamentul general, să ajungem în zona play-off”, a declarat Narcis Răducan la TV Telekom Sport. 

CE A DECLARAT MIHAI STOICA 

„Eu am o problemă și am niște reproșuri de făcut celor care se ocupă de echipă acum. Există, hai să nu folosesc cuvinte urâte și să spun că sunt mulți lingăi în peisajul fotbalistic autohton. Sunt foarte mulți oameni care corespund unui anumit tipar. Mă referer la unii conducători, jucători. Vor să își facă imagine prostind patroni și aceștia angajându-i după. La orice oră din zi și din noapte sunt disponibili să dea interviuri, să dea informații din interior” 
- Mihai Stoica

Citește și

EXCLUSIV MM Stoica, chemat înapoi de Gigi Becali! Ce se întâmplă cu Narcis Răducan 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.