Nationala

ROMÂNIA - NORVEGIA 1-1 // CALCULE Victoria cu Suedia NU ne ajunge! Cum ne calificăm la Euro 2020

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 15 octombrie 2019

România a fost la câteva minute de o victorie care ne-ar fi adus la un pas de EURO 2020. „Tricolorii” au terminat la egalitate cu Norvegia, scor 1-1, iar calculele s-au complicat teribil.

România a fost pe locul 2 în grupa F pentru 4 minute și victoria în etapa următoare reprezenta biletul pentru turneul final. Golul marcat de Sorloth a dat toate scenariile peste cap. „Tricolorii” nu mai sunt siguri de calificare cu o victorie în fața Suediei.  

Avem nevoie de 4 puncte!

În acest moment, în pole-position pentru locul secund se află naționala Suediei. Nordicii au un meci ușor în ultima etapă, cu Insulele Feroe, și par siguri că vor atinge borna celor 18 puncte. 

Pentru a-i depăși, România trebuie să:

  • învingă Suedia cu 1-0 sau la cel puțin două goluri diferență;
  • să obțină un punct în fața Spaniei.

În acest scenariu, România și Suedia, care n-ar trebui să aibă probleme cu Feroe, ar acumula câte 18 puncte, iar departajarea s-ar face la meciurile directe! O victorie cu 2-1, același scor obținut de Suedia în tur, ar decide calificarea la golaveraj, unde nordicii sunt în avantaj. Ambele echipe au golaveraj +9 în acest moment, dar Suedia îl poate îmbunătăți considerabil cu Feroe!

Orice victorie a României la un gol, în afară de 1-0 și 2-1, avantajează Suedia, care ar avea mai multe goluri marcate la meciurile directe.

Norvegia, ieșită din cursă

Norvegienii pot ajunge la maximum 17 puncte în grupă. O victorie a Suediei pe teren propriu cu Insulele Feroe îi scoate definitiv din calcule. În plus, în cazul în care România bate Suedia, Norvegia poate termina în cel mai bun caz la egalitate cu „tricolorii”. Naționala lui Contra ar fi avantajată de meciurile directe (2-2 în tur, 1-1 retur).

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.