Aleksander Ceferin (52 de ani), președintele UEFA, a emis un comunicat cu privire la combaterea rasismului și stoparea xenofobiei, după ultimele evenimente nedorite din fotbalul european.
- CONTEXT: În ultimul timp, tot mai mulți jucători au fost victimele abuzurilor pe stadioane din motive abjecte: rasism, xenofobie sau saluturi naziste;
- Ultimul scandal major a fost produs la meciul Bulgaria - Anglia 0-6, când fanii echipei gazdă au încălcat cele mai importante reguli de conduită impuse de UEFA;
- Și naționalele României sunt vizate de mesajul-manifest al lui Ceferin. Recent, echipa antrenată de Cosmin Contra a fost suspendată de către forul european, din cauza comportamentului fanilor de la meciul împotriva Spaniei (scor 1-2).
„Era o vreme, nu cu mult timp în urmă, în care familia fotbalului credea că flagelul rasismului este deja istorie. Ultimii doi ani ne-au arătat că acest tip de gândire a creat un sentiment de complăcere. Creșterea valului de naționalism pe întreg continentul a alimentat un tip de comportament inacceptabil, iar unele persoane și-au asumat să considere că în public, pe un stadion de fotbal, este locul potrivit pentru a da glas viziunilor îngrozitoare pe care le au.
În calitate de instituție care guvernează fotbalul, sunt conștient că nu vom câștiga niciun concurs de popularitate. Dar anumite viziuni exprimate în legătură cu abordarea UEFA privind combarea rasismului au fost departe de realitate. UEFA, în strânsă colaborare cu rețeaua FARE, a instituit un protocol în trei etape pentru a identifica și combate comportamentul rasist în timpul jocurilor.
Sancțiunile UEFA sunt printre cele mai dure din sport pentru cluburi și asociații ai căror suporteri au un comportament rasist în competițiile noastre. Sancțiunea minimă o reprezintă închiderea parțială a stadionului – fapt care aduce gazdelor pierderi financiare de ordinul sutelor de mii și aduce stigmatizarea propriilor suporteri”
Fragment din comunicatul lui Ceferin, președintele UEFA, prin intermediul Federației Române de Fotbal
14 septembrie 2016este data la care Ceferin și-a început activitatea de președinte al UEFA
{{text}}