Campionate

Aurelio de Laurentiis, patronul lui Napoli, afirmații uluitoare despre Mertens și Callejon: „Dacă vor să se vândă în China pentru o viață de rahat, e problema lor!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Thursday, 17 October 2019

Aurelio De Laurentiis (70 de ani), patronul lui Napoli, a făcut afirmații controversate despre Jose Callejon (32 de ani, extremă dreapta) și Dries Mertens (32 de ani, atacant), jucătorii locului 4 din Serie A.

Înțelegerile lui Callejon și Mertens cu Napoli expiră la vară, iar unii dintre cei mai buni fotbaliști ai italienilor din ultimii ani ezită să semneze prelungirile contractelor.

„E clar că nu sunt pregătit să fac un efort major pentru ei. Dacă vor să se vândă în China pentru o viață de rahat timp de doi sau trei ani, e problema lor!

Nu pot considera China competitivă. Este departe. În viață, trebuie să alegi dacă vrei să fii fericit și să găsești o slujbă pe care îți place să o faci sau să muncești doar pentru bani”, a declarat Laurentiis.

114 goluriși 68 de assist-uri reprezintă cifrele lui Mertens la Napoli, în 288 de partide

79 de goluriși 72 de pase decisive a reușit Callejon pentru Napoli, în 313 meciuri oficiale

Mertens și Callejon, sărbătorind un gol al lui Napoli

„Mertens mi-a spus că ar putea să joace unul sau doi ani în China”

Katrin Kerkhofs, soția lui Dries Mertens, afirma acum câteva luni că soțul său ar fi dispus să se sacrifice pentru o perioadă de timp în China, în schimbul unei anumite sume de bani consistente.

Dries mi-a spus că ar putea să joace unul sau doi ani în China, făcând sacrificii pentru ca nepoții noștri să aibă viitorul asigurat. Dar noi nu am fi fericiți. Nouă ne place viața socială, iubim soarele și peisajele.

Un an este o perioadă destul de lungă. Nu am nimic cu cei care acceptă asemenea oferte. Totuși, niciodată să nu spui niciodată”, spunea Katrin.

În februarie 2019, Napoli și-a vândut căpitanul, pe Marek Hamsik, în China, la Dalian Yifang, pentru 20 de milioane de euro.

VEZI ȘI:

BULGARIA - ANGLIA 0-6 // VIDEO Legenda Hristo Stoichkov, în lacrimi! Cere pedeapsa MAXIMĂ pentru comportamentul reprobabil al fanilor bulgari!

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.