Marius Copil (29 de ani, 92 ATP) a pierdut la mare luptă duelul cu Andy Murray (32 de ani, 243 ATP) din sferturile de finală ale turneului ATP 250 de la Antwerp (Belgia). Românul a cedat în trei seturi echilibrate, scor 3-6, 7-6 (7), 4-6, după două ore și 38 de minute de joc.
Copil a făcut un prim set sub așteptări, manșă în care și-a pierdut serviciul de nu mai puțin de 3 ori. Murray l-a dominat pe român și s-a impus cu 6-3, în 43 de minute.
Deși meciul se îndrepta către o victorie în minimum de seturi a britanicului, Copil a oferit o luptă admirabilă. A revenit de la 2-5, a salvat o minge de meci și a trimis in-extremis partida în decisiv.
Copil a reacționat solid și în setul trei. A condus cu 4-3, dar Murray a fost prea puternic în ultimele game-uri ale partidei, impunându-se cu 6-4. Andy bifează astfel prima semifinală într-un turneu ATP din 2017, când ajungea în careul de ași de la Roland Garros.
Murray îl conduce acum pe Copil cu 3-0 în raportul meciurilor directe. Scoțianul s-a impus la Antwerp, la Washington, în 2018, și la Madrid, în 2017.
{{text}}