Dan Petrescu, 51 de ani, antrenorul lui CFR Cluj, a analizat victoria reușită de campioană în fața Craiovei, scor 2-0 (Traore '70, Omrani '78).
„Cei de la Craiova au jucători foarte buni, dar s-au simțit absențele lui Bancu și Koljic. Ei au inclusiv un antrenor foarte bun. Până la urmă, am procedat corect să las în afara lotului jucătorii de la națională. M-am gândit că n-ar fi cu capul la meci (n.a - Deac și Bordeianu).
Echipa noastră nu a controlat jocul în prima repriză. Am dat primul gol după un presing avansat al lui Costache, apoi am înscris dintr-o fază fixă, capitol la care se știe că suntem buni. S-a spus mult că suntem în criză, era clar că dacă nu am fi câștigat, s-ar fi spus în continuare același lucru despre noi.
Traore era sub presiune, nu dăduse niciun gol. Nimeni nu și-ar fi asumat să-l bage. Lacina s-a antrenat foarte bine în această săptămână, l-am simțit! Dacă va prinde pregătirea de iarnă cu mine, va reveni la forma lui”, a spus Dan Petrescu, la Look Sport.
„Am întâlnit o echipă bună, bine organizată, cu un antrenor bun, dar ne-am descurcat foarte bine. Eu mă simt bine, toată lumea se simte bine aici. Îmi place mai mult să joc din 3 în 3 zile decât să stau mai mult pe la antrenamente. Nu mai am 20 de ani, dar mă simt foarte bine fizic. Suntem fericiți că suntem pe primul loc, acum trebuie să ne pregătim pentru meciul cu Rennes” - Mario Camora, fundaș CFR Cluj
Citește AICI cronica meciului CFR Cluj - Craiova 2-0
AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!
{{text}}