Ilie Dumitrescu (50 de ani) a scos în evidență munca tehnicianului Bogdan Vintilă (47 de ani), după ultimul rezultat pozitiv al echipei sale, Chindia Târgoviște - FCSB 1-2.
„Vintilă face o figură frumoasă. Văd multe lucruri pe care, cu siguranță, le-a învățat de la Gică Hagi, apropo de construcția asta de pe linia de fund. La Viitorul a învățat. Este și un tip receptiv, are o relație bună cu Gigi Becali și asta contează foarte mult.
A avut un parcurs complicat. Să ai primele trei jocuri cu Viitorul, Craiova și CFR... este un traseu extrem de complicat, dar pe care l-a gestionat foarte bine. Văd că echipa a crescut și are și o idee de joc pe fază de construcție. Mi-a plăcut foarte mult jocul între linii. Jocul are identitate”, a declarat Dumitrescu la TV Digi Sport.
Deși a fost contestat cu vehemență la început, Vintilă a redresat vicecampioana României, care era la un moment dat pe ultimul loc al clasamentului. FCSB are cea mai bună formă din campionat în ultimele cinci etape, cu trei victorii înregistrate și două remize.
Bogdan Vintilă, la prezentarea oficială de la FCSBChindia - FCSB 1-2
- Au marcat: Florea '13 / a.g Leca '30, Gnohere '57
- Vezi AICI statisticile meciului
- VIDEO cu golurile și cele mai tari faze
{{text}}