Media

Liviu Dragnea, discuții cu Costi Mocanu pentru preluarea șefiei TVR » Ce a cerut omul de televiziune și cum s-au încheiat negocierile

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday, 21 October 2019

Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD care acum se află după gratii, i-a propus lui Costi Mocanu, fosta mână dreapta a lui Adrian Sârbu la Pro TV, funcția de director general la TVR. 

Discuțiile dintre cei doi au avut loc acum câțiva ani, însă totul a fost oprit brusc în momentul în care fostul manager din Pache Protopopescu a cerut să i se dea mână liberă, scrie Prosport

Sursa citată susține că Mocanu i-a solicitat lui Dragnea garanția că va fi lăsat să-și facă treaba, fără ca fostul om politic să se implice. Mocanu îi dădea asigurări lui Drangea însă că va readuce TVR în top. 

„N-am discutat doar cu Dragnea. Am vorbit și cu alții. Inclusiv de la alte partide. Nu am pus condiții. Poți să condiționezi Parlamentul? Dar le-am spus că, în opinia mea, cadrul legislativ după care se guvernează TVR, ca și Radiodifuziunea Română, este vechi și depășit. Ar trebui schimbat, pentru ca un manager – și aici nu m-am referit neapărat la mine, e vorba de orice manager ar veni! – să poată face treabă. 

Ca să fie performantă, TVR trebuie să funcționeze după regulile unui post de televiziune privat, listat la bursă. Simplu! Nu este posibil ca TVR să încaseze 100 de milioane de euro pe an de la stat și să înregistreze pierderi! Din ce știu eu, a fost inițiată o lege de modificare a statutului TVR și al Radiodifuziunii. A și trecut de Parlament (n.r. – Legea 41 din 1994 actualizată în 2017)”, a declarat Costi Mocanu pentru sursa citată. 

„La momentul când m-au căutat să avem discuția, eu eram sub contract cu ProTV. PSD avea atunci majoritatea în Parlament și în Consiliul de Administrație al TVR. În acest context mi s-a propus. Dar știu că nu doar cu mine s-au purtat discuții. Au fost cu mai multe persoane din presă”
Costi Mocanu

Vezi și:

VIDEO GSP LIVE Marin Barbu critică modul în care sunt făcute selecțiile la loturile naționale + De ce se întorc mai slabi fotbaliștii români din străinătate

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.