Fotbal   •   Liga 1   •   VIITORUL

ANALIZĂ GSP // Tatăl decarilor a rămas fără decar! Situația incredibilă în care a ajuns Gică Hagi la Viitorul

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea   —  marți, 22 octombrie 2019

Gică Hagi a acuzat că tricoul cu numărul 10 a ajuns o bătaie de joc la națională, plimbat de la un jucător la altul și pus pe banca de rezerve, dar Viitorul e în aceeași situație: Eric nu mai prinde nici lotul din cauza surplusului de kilograme, care i-au cauzat și ultima accidentare 

„Tricoul cu numărul 10 al naționalei a ajuns șervețel. Voi vreți performanță dacă acest tricou a ajuns șervețel? L-ați împachetat. Înainte, numărul 10 era stea și era respectat. A fost purtat de nume mari”. 

Declarația îi aparține lui Gheorghe Hagi și a fost făcută în urmă cu o lună, după ce, la meciurile cu Spania și Malta, tricoul cu zece pe spate a fost purtat de Maxim și de Grozav, care nici măcar n-au fost titulari. 

Situația de la națională, pe care Hagi o critica violent, se regăsește însă chiar în curtea „Regelui”. La echipa unde e patron și antrenor. La Viitorul, în acest sezon, după plecarea lui Ianis Hagi la Genk, 10-le a ajuns în posesia lui Eric. 


Dar brazilianul s-a eliminat singur din echipă fiindcă nu a reușit să slăbească și să intre în greutatea normală, astfel că Hagi l-a exclus din lot. N-a mai apărut în formația Viitorului de mai bine de două luni, perioadă în care, evident, clubul de la Ovidiu n-a avut niciun fotbalist care să poarte numărul 10. 

În plus, perioada de absență a lui Eric s-a prelungit și din cauza unei accidentări la genunchi, problemă apărută și din cauza surplusului de greutate. Hagi a fost ferm în privința lui atunci când s-a referit la situația în care se regăsește: „I-am spus că trebuie să slăbească pentru că fotbal știe probabil mai mult decât mine. La mine, prima condiție să joci e să nu ai probleme cu greutatea”. 

A jucat în rușinea sezonului 

În Liga 1, Eric n-a mai jucat de peste două luni, dar ultima sa apariție într-un meci oficial a fost acum o lună. În "16-imile" Cupei României, Viitorul, care era deținătoarea trofeului, a fost eliminată de o formație din Liga a 3-a, Sănătatea Cluj, scor 1-0. Eric a evoluat în acel meci, ultimele 25 de minute, însă fără a putea evita unul dintre cele mai rușinoase rezultate înregistrate de Viitorul de când echipa a promovat în Liga 1. 


„De ce nu poate să slăbească Eric? Fiindcă îi place să gătească și știți cum e când gătești, guști din toate”

Gică Popescu, președinte Viitorul 

10 săptămâniau trecut de la ultima apariție a lui Eric în tricoul Viitorului la un meci de Liga 1, pe 12 august în Viitorul - Botoșani 2-2, când a marcat din penalty

Cine poartă 10 în Liga 1 

CFR Cluj: Deac 

Viitorul: Eric 

Craiova: Cicâldău 

FCSB: Fl. Tănase 

Dinamo: Nistor 

Gaz Metan: Olaru 

Astra: Fl. Matei 

Iași: A. Cristea 

Botoșani: Ongenda 

Sepsi: D. Flores 

Hermannstadt: Caiado 

Voluntari: Mățan 

Clinceni: Deretti 

Chindia: l. Mihai 

Cine e decar la marile echipe din Europa 

Barcelona: Messi 

Real Madrid: Modric

Juventus: Dybala 

PSG: Neymar 

Liverpool: Mane 

Manchester City: Aguero 

Bayern Munchen: Coutinho 

Dortmund: Gotze 

Arsenal: Ozil 

Tottenham: Kane 

Chelsea: Willian 

Toți care pleacă de la Viitorul joacă cu 10! 

Dintre jucătorii ofensivi pe care Hagi i-a vândut sau împrumutat în Liga 1 sau Liga 2, marea majoritate au ajuns să evolueze având numărul 10 pe spate. Florin Tănase e decar la FCSB, la fel stau lucrurile și în ceea ce îl privește pe Cicâldău la U Craiova. Ultimul fotbalist cedat de Viitorul la altă echipă din prima ligă e Mățan, care a ajuns la Voluntari, unde joacă având 10 pe tricou. Chiar și Florian Haită, un mijlocaș de doar 18 ani, a primit tricoul cu numărul 10 la Turris Turnu Măgurele. 

Ianis n-a avut loc de un tanzanian 

Fiul lui Gheorghe Hagi a primit 10 la națională, dar la echipa de club nu are acest privilegiu. Acest număr îl are la Genk, campioana Belgiei, un fotbalist din Tanzania: Mbwana Aly Samatta. E un atacant de 26 de ani, care în 4 ani la Genk are cifre formidabile: 51 de goluri în 129 de meciuri în campionat. E evaluat la 12 milioane de euro, dublu cât Ianis. 

64 de goluria marcat Eric în Liga 1, fiind pe primul loc all-time în clasamentul golgeterilor străini care au jucat în România, la egalitate cu alt brazilian, Wesley

Citește și:

Gheorghe Hagi, dezlănțuit din nou: „L-ați jignit pe Contra! Nu vreți să ne calificăm?! E presiune prea mare pe națională!”

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.