Tiberiu Bălan (38 de ani) este noul antrenor al echipei Pandurii Târgu Jiu, după ce gorjenii i-au reziliat contractul lui Adrian Bogoi (46 de ani).
Deși conducerea clubului s-a aflat în discuții cu Emil Săndoi (54 de ani), antrenorul care a promovat echipa pentru prima dată în Liga 1 în anul 2005, cele două părți nu au ajuns la o înțelegere, astfel că s-a apelat la o altă variantă: Tiberiu Bălan, fost antrenor principal la FC Voluntari 2 şi Axiopolis Sport Cernavodă, în Liga 3.
Tiberiu Bălan va debuta la Pandurii chiar în meciul cu U Cluj, ce va inaugura noua arenă din Târgu Jiu, vineri, 25 octombrie, de la ora 18:00, în cadrul etapei a 14-a din Liga 2.
Pe lista celor de la Pandurii Târgu Jiu s-a mai aflat și Nicolo Napoli (57 de ani), fost antrenor la Craiova, FC Brașov, Astra, Turnu Severin și Poli Iași.
Eșecul în fața ultimei clasate, Sportul Snagov, scor 2-3, a umplut paharul, motiv pentru care conducerea a dorit o schimbare pe banca tehnică. Lui Adrian Bogoi i s-a propus să preia o grupă de copii din cadrul clubului, dar antrenorul a refuzat oferta.
{{text}}