International   •   Liga Campionilor   •   GALATASARAY - REAL MADRID

GALATASARAY - REAL MADRID 0-1 // VIDEO + FOTO Real Madrid câștigă cu emoții meciul cu Galatasaray! Florin Andone a avut două ocazii mari și a fost remarcat de Marca

Articol de Daniel Scorpie   —  marți, 22 octombrie 2019

Atacantul Florin Andone a fost integralist pentru Galatasaray în înfrângerea cu Real Madrid, 0-1. Românul a avut două ocazii mari, în minutele 7 și 10, fiind blocat de Thibaut Courtois.

Galatasaray - Real Madrid 0-1

Cu un punct chinuit scos cu FC Bruges, Real a venit în infernul de la Istanbul conștientă că îl poate pierde pe Zidane în cazul altui rezultat prost. „Suntem cu el până la moarte”, anunța la conferința de presă căpitanul Sergio Ramos. Care a dat iarăși ochii pe teren cu Florin Andone, după ciocnirea din preliminariile CE 2020. 


„În Turcia se trăieşte şi se moare pentru fotbal. Nu mi-e frică de Madrid. Am experiența destulor meciuri împotrivă, cred că putem învinge”, a „ținut să amintească înlocuitorul lui Falcao. „Coșmarul vostru s-a întors!", amenințau fanii pe stadion. 

Două ocazii mari în doar un minut! 

„Dubla” cu Sivas l-a încărcat teribil pe Andone. Care își pune armele pe masă de la început. Și are două mari ocazii în minutul 10, însă de fiecare dată se opune Courtois. Pasă filtrantă de la Belhanda și șut de la 15 metri, paradă a belgianului. Apoi imediat, dintr-o centrare din dreapta, reia fără preluare la colț și Thibaut se întinde, închizând poarta. 

Los blancos scapă, iar după avertismentul lui Benzema, trec în avantaj cu ceva noroc. Șutul lui Kroos (aflat la meciul 100 în Ligă), din pasa inspirată oferită de Eden Hazard, este deviat de Seri și-l păcălește pe Muslera. 


Remarcat și de Marca 

Andone e punctul de referință ofensivă pentru Cim Bom, toate mingile îl caută în careu. Apare prompt și la centrarea din stânga a lui Nagatomo, „cap” alături de bară. 

Ce puțin i-a lipsit să-i producă daune lui Zidane!”, remarcă Marca online. De ce n-a jucat așa și cu Norvegia? Florin se propune și la serviciu, are energie și idei, pasează paralel cu poarta, însă răsare Marcelo și evacuează pericolul. Nici Belhanda nu poate înscrie. Madridul rezistă și intră cu 1-0 la pauză. 

Eden a dat-o în bară! 

Și în actul secund Andone amenință poarta. Simte că poate repeta primul gol în tricoul Galatei, își face mingea la marginea careului. Știu schema Carvajal și Valverde, care-i blochează șutul. Apoi încă o reluare cu capul, înghesuită și imprecisă. Mai aproape de 0-2 e Hazard, unghiul e mic și Muslera atent. 

Are și mare noroc cu transversala care se opune șutului trimis de Hazard, belgianul driblându-l în prealabil! Dincolo, abia în minutul 83 apare șansa egalării, „capul„ lui N'Zonzi generând doar un oftat prelung în tribună. Real învinge cu emoții și Zizou continuă. 

7 șuturia avut Florin Andone (din cele 11 ale Galatei), dintre care două cadrate. A dat 17 pase, reușind 13, și a suferit un fault. Real a trimis 27, 14 pe spațiul porții

Galatasaray: Muslera - Mariano, Nekadio, Marcao, Nagatomo - Donk, N'Zonzi, Seri - Belhanda, Andone, Babel  

Rezerve: 

Antrenor: Fatih Terim  

Real Madrid: Courtois - Carvajal, Varane, Sergio Ramos, Marcelo - Kroos, Casemiro, Valverde - Rodrygo, Benzema, Hazard  

Antrenor: Zinedine Zidane  

Vezi AICI toate rezultatele serii din UEFA Champions League

CITEȘTE ȘI: 

Zinedine Zidane își joacă postul contra lui Florin Andone! Jose Mourinho și Massimiliano Allegri sunt pregătiți să-i ia locul

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.