Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Alexandru Tudor, Rasputin al Țarului Gigi Becali! Culisele unei colaborări stranii: cadouri de lux, credință și penalty-uri inventate » Au sfințit locul pentru o Biserică în Berceni

Articol de Dan Udrea, Remus Răureanu   —  miercuri, 23 octombrie 2019

Fostul arbitru Alexandru Tudor e noul consilier tehnic și religios de la Palat. El și Gigi Becali au sfințit locul pe care vor construi o biserică în baza sportivă din Berceni, cu o slujbă la care a fost adunat tot lotul plus staff-ul tehnic 

Narcis Răducan e director sportiv, adică înlocuitorul lui Mihai Stoica în club, însă adevăratul manager sportiv este, pentru Becali, Alexandru Tudor. Fostul arbitru și-a câștigat postul și influența de la FCSB prin rugăciune. 

Gigi l-a promovat, datorită religiozității, la rangul de consilier principal: „Tudor e ceva special. Dacă aș avea zece oameni ca el, le-aș spubera pe Barcelona, pe Real Madrid, pe Manchester City! O să jucăm în Liga Campionilor cât de curând și o să-i batem pe toți. Încet, încet, văd că a început Domnul să-mi aducă numai oameni credincioși, așa cum sunt Tudor și Vintilă. Amândoi sunt numai cu rugăciune și cu rugăciunile o să învingem noi toate Barcelonele și toate Realele!”. 

Credință și penalty-uri inventate 


Pe lângă rugăciune, Tudor a ajuns să fie implicat la FCSB și concret, acum face parte din staff-ul tehnic. Antrenorii, preparatorul fizic și medicul au ședințe înaintea antrenamentelor, niște întâlniri în care se pun de acord asupra programului de pregătire, se informează despre starea medicală a jucătorilor și stabilesc cum ar trebui planificate antrenamentele. 

Tudor participă la aceste ședințe ca delegat al patronului, el e „ochiul” lui Becali în cantonament, un fel de călugăr-director tehnic, un Rasputin al Țarului Gigi. E implicat și în antrenamente, arbitrează meciurile-școală pe care le comandă Vintilă. Antrenorul împarte lotul în două echipe și Sandu e „central” în aceste jocuri. 

El a funcționat ca arbitru și într-un amical cu FC Voluntari. A fost 2-1 pentru ilfoveni, care s-au plâns după meci că Tudor i-a „masacrat”, a inventat două penalty-uri pentru echipa lui Becali. Sandu a inventat un penalty faimos pentru FCSB și în timpul carierei. Într-un meci disputat la Urziceni, a dictat o lovitură de la 11 metri pentru roș-albaștri după o fază în care Cristocea căzuse la un metru în afara careului Unirii! A doua zi, Tudor a făcut un tur al redacțiilor de sport din România, pentru a-i convinge pe jurnaliști, pe baza DVD-ului cu căderea lui Cristocea, că decizia lui nu fusese o gafă. Imaginile erau însă clare, doar Sandu văzuse penalty. 

Au sfințit locul și lotul 


Becali și Tudor au mai pornit un plan: construiesc o biserică în cantonamentul din Berceni. Au adus de curând un preot pentru o slujbă de sfințire a locului pe care urmează să fie ridicată biserica. Pentru slujbă au fost strânși toți jucătorii, antrenorii, întreg staff-ul, într-un semicerc care-l încadra pe preot. Fostul arbitru a avut și acolo un rol special: el a purtat o cruce imensă din lemn. 

Când nu participă la ritualuri religioase și nici nu poartă discuții pe teme bisericești cu Gigi, Tudor face strategia celui mai bogat club din România. Becali a explicat la TV Pro X cum a ajuns la concluzia că ar trebui prelungite contractele câtorva jucători: „Au fost acum Tudor și Vintilă la mine și am stabilit niște lucruri. Soiledis și Panțâru vor primi salarii mai mari. Nu e în regulă să câștige Panțâru doar 6.000 de euro pe lună, o să-i dau 10.000 de euro!”.  

381 de meciuria adunat Tudor ca arbitru în Liga 1, cele mai multe ale unui "central" în istoria campionatului. În decembrie se va împlini un an de la retragerea lui din arbitraj

„Tudor e peste toți, el e mâna mea dreaptă în club. E peste MM, peste oricare! Îi e superior lui Vintilă! Pentru mine, Tudor e ca un frate” 

Gigi Becali, la TV ProX 

„Am demarat construirea bisericii în cantonament, azi a fost Tudor la mine și ne-am sfătuit în privința construcției. În maximum două luni vom avea în cantonament o biserică în care vor putea fi ținute slujbe” 

Gigi Becali 

Cadouri: o mașină și un teren 

Pentru prestația de la FCSB, Tudor nu capătă doar un salariu, mai primește și cadouri speciale. Becali i-a oferit un BMW X5, o mașină cu 500 de cai-putere, al cărei preț e în jurul a 100.000 de euro. „Mi-a zis că i se pare OZN, nici nu reușește să se descurce cu ea, se încurcă în butoane”, a Gigi. El i-a mai făcut un cadou fostului arbitru: „I-am dat un teren în Pipera ca să-și construiască o casă. Va avea casa chiar lângă a mea”. 

„Să scrieți pe prima pagină: Becali e prost!” 

Gigi e convins că situația din clasament, cu FCSB pe locul al 8-lea, nu-i anulează șansele de câștigare a campionatului. 

„Pentru începutul slab al sezonului nu dau vina pe niciun antrenor, că eu am decis așa, să jucăm cu rezervele, fiindcă speram să ne calificăm în grupele Europa League. Acum, dacă aș putea să dau timpul înapoi, n-aș mai face la fel. Oricum, am luat 1,1 milioane de euro de la UEFA pentru parcursul din Europa League, nu sunt bani puțini. O să recuperăm distanța față de primele locuri, veți vedea! Dacă din următoarele nouă etape nu vom câștiga 21 de puncte, să scrieți pe prima pagină: Becali prostul!”.

Citește și:

Bogdan Planic refuză contractul cu FCSB și pleacă GRATIS: cum s-a jucat Becali cu ofertele + alți 5 jucători risipiți 

Bogdan Planic, mesaj pentru conducere: „Nimeni nu mi-a propus prelungirea, sper să mai joc până la vară”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.