International   •   Liga Campionilor   •   RB SALZBURG - NAPOLI 2-3

RB SALZBURG - NAPOLI 2-3 // Dries Mertens l-a depășit pe Maradona: „Am prins idolul. Acum vreau să bat recordul lui Hamšík”

Articol de Theodor Jumătate   —  joi, 24 octombrie 2019

Dries Mertens (32 de ani), atacantul lui Napoli, a reușit „dubla” în meciul cu RB Salzburg din grupele Ligii Campionilor, scor 3-2 și a bătut recordul lui Diego Maradona (58 de ani). 

Belgianul are acum 116 goluri la Napoli, unul mai mult decât Maradona. Încă șase și devine golgeter all-time al echipei azure. 

Dries Mertens e de șase ani la Napoli și nu a fost întotdeauna titular, dar el a rămas, a continuat să joace bine și să înscrie. La 32 de ani, el este astăzi dirijorul echipei. Nu doar atât. Și golgeterul ei. 

„Sunt foarte fericit. Sunt tot mai mult parte din istoria lui Napoli, iar asta mă face incredibil de mândru”, au fost primele sale cuvinte la zona mixtă. „L-am prins pe Maradona, am prins idolul. Idolul meu, al clubului și al întregului oraș. Acum vreau să bat recordul lui Hamšík”, a continuat Mertens. 


Mai are puțin. Încă șase reușite și devine cel mai prolific fotbalist al napolitanilor. Din toate timpurile. Marek Hamšík, fostul căpitan, are 121 de goluri. „Probabil că înainte de Crăciun voi sărbători”, a anunțat Mertens zâmbind.  

289 de meciuria jucat Dries Mertens la Napoli din 2013 în toate competițiile

VEZI ȘI: 

AJAX - CHELSEA 0-1 // VIDEO Ovidiu Hațegan i-a pus la punct pe oamenii lui Frank Lampard » I-a cerut să se ridice de pe bancă pentru a-i da cartonașul galben


AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.