Liga 1

ACADEMICA CLINCENI - CRAIOVA // Echipa lui Ilie Poenaru revine „acasă”: „Aici nu am pierdut niciodată”

Articol de Ionel Luţan  —  Thursday, 24 October 2019

De la promovarea în Liga 1, Academica Clinceni a fost gazdă la Giurgiu, Voluntari sau Călăraşi. Echipa ilfoveană revine, odată cu primul meci al returului, acasă, pe propriul stadion.  

Clinceni Arena a fost omologată şi va putea găzdui în cele mai bune condiţii meciul cu CS Universitatea Craiova programat duminică, 27 octombrie, de la ora 15:00, în cadrul etapei a 14-a a Ligii 1.  

Organizatorii se aşteptă la acest moment festiv la o afluenţă deosebită de public anunţând şi preţul biletelor de intrare la jocul cu formaţia antrenată de către Victor Piţurcă. Un bilet la Tribuna I este 20 lei, iar 15 lei este intrarea la Tribuna II, în timp ce la peluze biletul costă 10 lei.  

„Este un moment extraordinar. Aici ne simțim foarte bine. Suntem acasă. Fanii vor fi lângă noi. Inaugurăm stadionul cu un adversar cu nume. Sunt convins ca va fi un spectacol frumos. Am aşteptat mult acest moment. Este altă competiție, alt nivel, dar în Liga 2 nu am pierdut pe stadionul nostru”, a declarat antrenorul Academicii, Ilie Poenaru, înaintea primei apariţii a echipei din Clinceni pe propiul teren. 

„Este o bucurie imensă pentru noi faptul că vom juca din nou pe terenul nostru! Aşteptăm cu nerăbdare partida contra Craiovei. Sperăm ca lumea să fie alături de noi şi împreună să reuşim să obținem cele 3 punte. Sunt sigur că de acum înainte şi rezultatele vor fi altele în meciurile de pe teren propriu” – Paul Pîrvulescu, fundaş Academica Clinceni

VEZI ȘI:

Gaz Metan l-a transferat pe Thomas Juel-Nielsen, un fundaș danez

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.