Sporturi   •   Gimnastica   •   DECIZIE

Prima măsură după COLAPSUL din gimnastica românească! Loturile naționale au fost descentralizate!

Articol de Luminița Paul   —  joi, 24 octombrie 2019

Comitetul Executiv al Federației Române de Gimnastică s-a reunit astăzi, având pe ordinea de zi discutarea situației actuale a gimnasticii artistice de la noi. Rezultatul discuțiilor purtate la sediul forului de specialitate au dus la o decizie drastică: descentralizarea loturilor! 

„Ținând cont de faptul că echipele României de gimnastică artistică, atât cea feminină cât și cea masculină, nu și-au îndeplinit obiectivul la Campionatele Mondiale de la Stuttgart, și anume calificarea olimpică cu echipa, s-a hotărât descentralizarea loturilor naționale olimpice!  



În perioada următoare, componenții loturilor își vor continua activitatea la cluburile unde sunt legitimați, urmând ca la începutul anului viitor să fie anunțată noua strategie și structura sub care se va continua. 



Va urma și o analiză mai în detaliu, iar Federația Română de Gimnastică va continua să susțină pregătirea sportivilor în sistem descentralizat, în funcție de obiectivele setate și de perspectivele fiecărui gimnast în parte”



Comunicat FRG 

Ce înseamnă descentralizare? Practic, fiecare sportiv se va antrena la clubul de care aparține, nu va mai exista o pregătire centralizată, cu tot lotul, cu sportivii aduși la un centru național. 

La Mondialele recent disputate la Stuttgart, echipa feminină s-a clasat pe locul al 22-lea, ratând Jocurile Olimpice pentru a doua oară consecutiv, iar cea masculină pe 24. Doar doi sportivi tricolori s-au calificat la JO de la Tokyo 2020, Maria Holbură și Marian Drăgulescu.


VEZI ȘI

„Fata de aur”, dezvăluiri inedite din timpul turnării documentarului despre Andreea Răducan » Filmul redă lupta de aproape 20 de ani a fostei gimnaste pentru a-și recupera medalia pierdută la Sydney

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.