CFR Cluj a ajuns în România după victoria din grupele Europea League din Franța, contra lui Rennes, scor 1-0. Dan Petrescu a făcut un pariu nebun la revenirea în țară.
„Indiferent ce va face, CFR va fi tot timpul criticată. Și eu la fel. Când va mai câștiga o echipă în grupele de Europa League cu o echipă din Franța și Italia (nr. Lazio a fost învinsă în Gruia, scor 2-1), două meciuri, eu mă las de antrenorat. Tineți minte!”, a declarat Dan Petrescu.
„Am fost puțin supărat”
Dan Petrescu recunoaște că la finalul meciului de ieri a fost supărat din cauza jocului echipei sale, care a avut doi jucători în plus: „Mi-am mai revenit puțin. După meci, eram nervos pentru că repriza a doua nu am gestionat-o cum mi-aș fi dorit. Mai ales că eram cu doi oameni în plus și nu prea am avut nicio ocazie de a marca. În schimb, în prima repriză, cu un om în plus, am avut cinci ocazii mari și nu am băgat mingea în poartă. Ei nu au avut mari ocazii însă erau mai entuziaști mai ales că și fanii i-au ajutat.
Eram puțin supărat, dar în fotbal rămâne numai scorul și sunt trei puncte imense pentru noi pe care le-am câștigat cu o echipă din campionatul Franței, care în ultimele trei luni a bătut-o de două ori pe Paris Saint-Germain și ieri am înteles de ce a bătut-o. Dacă eram 11 la 11, era greu să câștigam meciul".
{{text}}