Cum au ajuns jucătorii de la FCSB să introducă suc de sfeclă roșie în meniu: Bruno Alves a observat că-l bea Ronaldo, i-a spus fratelui său Geraldo, care i-a povestit lui Bogdan Andone.
FCSB a adoptat cele mai noi tendințe din nutriția sportivilor cu ajutorul unei surse faimoase: Cristiano Ronaldo. Nu direct de la superstarul portughez au aflat roș-albaștrii cum procedează fotbaliștii de la nivelul cel mai înalt, că nu ar fi avut nimeni ocazia să-l chestioneze pe Ronaldo. Geraldo a funcționat ca intermediar.
Fratele fostului fundaș al FCSB a fost colegul lui Cristiano în naționala Portugaliei până anul trecut. Bruno Alves, aflat acum la Parma, a sesizat că Ronaldo bea suc de sfeclă roșie zilnic și, convins că atacantul face totul ca să fie în forma cea mai bună, a preluat și el obiceiul. Și i l-a transmis mai departe lui Geraldo.
„Geri” a colaborat cu Bogdan Andone la Astra, când antrenorul de acum al giurgiuvenilor era secundul lui Șumudică, și i-a dat mai departe secretul lui Cristiano. Andone l-a aplicat la FCSB încă din cantonamentul de astă-vară. Jucătorii n-au fost încântați la început, cei mai mulți erau încurcați de gust și nici nu aveau încredere că avea să-i ajute cu ceva sucul. Până la urmă s-au îndemnat unii pe alții și a devenit obișnuință consumarea shot-urilor cu suc de sfeclă.
Tot de pe filiera „Geraldo”, Bogdan a mai încercat să importe și alte metode alimentare noi. Supele, doar din legume sau cu pui, ar fi mai eficiente pentru refacerea după efort decât e pizza, chiar dacă în România aceasta din urmă apare în toate vestiarele după meciuri. Jucătorii au fost însă mult mai reticenți la supe decât la sucul de sfeclă. Motivul a fost clar: pizza are gust mai bun, nimeni n-ar alege o supă!
Intermediarul principal pentru obținerea acestor informații e un fotbalist la fel de serios și de ambițios precum e Cristiano. Bruno Alves are acum 37 de ani și joacă la Parma, fiind titular în Serie A și la vârsta aceasta! A fost ofertat de-a lungul timpului din Asia și a refuzat toate propunerile, doar ca să rămână la nivelul cel mai bun din fotbal.
„E un pre-training foarte bun. Se poate bea și înainte și după pentru că este un vaso-dilatator și ajută la circulația sângelui. Și e ceva natural. Fratele meu e un exemplu că la 37 de ani merge foarte bine, joacă în Serie A, are performnațe foarte bune. Este cel mai bun câștigător de dueluri aeriene și asta datorită muncii pe care o depune, dar în principal și alimentației. Vorbește cu Cristiano și acesta cred că este un secret al lor” - Geraldo Alves, la GSP LIVE
Are aproape o sută de meciuri pentru Portugalia
Bruno Alves, fratele lui Geraldo, e unul dintre cei mai importanți fundași portughezi din istoria recentă a fotbalului. A adunat 96 de meciuri în echipa națională și a înscris 11 goluri în partidele internaționale. A câștigat patru titluri de campion cu Porto, două titluri cu Zenit, un campionat cu Fenerbahce. Plus cupe și supercupe. Plus Campionatul European din 2016 cu naționala Portugaliei. În ultimii ani a jucat la Cagliari și la Rangers câte un sezon, iar la Parma e la a doua stagiune. În sezonul trecut a bifat 33 de partide în Serie A, acum are 7 prezențe în campionat.
FOTO: GettyImages // Cristiano Ronaldo și Bruno Alves au fost colegi în naționala Portugaliei între 2007 și 2018.
Beneficii ale sucului de sfeclă:
- E o sursă excelentă de vitamina B, folaţi, mangan şi potasiu. De asemenea, este o sursă bună de fibre, vitamina C, magneziu, fier, cupru şi fosfor.
- Betacianina, substanţă care se găseşte în sfeclă, contribuie la eliminarea toxinelor din organism şi la prevenirea apariţiei cancerului!
- Ajută la vindecarea bolilor de vezică biliară, la scăderea nivelului de colesterol şi la vindecarea gutei.
- Împiedică formarea cheagurilor de sânge şi depunerea colesterolului pe vasele de sânge.
- Abundă în vitamine precum B1, B2, B6, C şi acid folic, extrem de benefice pentru organism.
- Conţine aminoacizi, esenţiali în dezvoltarea şi menţinerea ţesutului muscular.
- Conţine iod, cunoscut pentru efectele benefice asupra glandei tiroide.
- Conţinutul crescut de potasiu din sfeclă ajută la întărirea muşchiului inimii.
- De asemenea, sucul de sfeclă roşie este cunoscut pentru efectul de scădere a tensiunii arteriale şi previne atacurile de inimă şi bolile cardiovasculare.
* sursa: csid.ro
{{text}}