Basarab Panduru (49 de ani) a declarat că Florinel Coman (21 de ani, extremă stânga) poate fi vândut în acest moment cu o sumă în jurul a 8 milioane de euro.
„Nu îl ia nimeni cu 50.000.000 €. Dar cred că sunt echipe care ar da șase, şapte, opt milioane în acest moment pe el", a declarat Panduru conform TV Telekom Sport.
Astfel, fostul internațional român îl contrazice pe Gigi Becali (61 de ani), finanțatorul FCSB, care a declarat recent că așteaptă pentru jucătorul său o sumă uriașă: „El va crește, acum e copil, are 21 de ani. O să-l vedem la 25. Eu dacă pot să-l țin – îmi va fi greu, dar dacă pot – peste doi ani o să cer 60-70 de milioane pe el. Poate chiar 100. Toată lumea a zis că Becali vorbește prostii, dar o să vedeți”, a afirmat acesta la Look Plus.
9a fost nota primită în Gazeta Sporturilor de către Florinel Coman, după meciul FCSB - Hermannstadt 4-0, în care fotbalistul a reușit o „dublă”
Cel mai scump transfer făcut de Becali all-time
Florinel Coman a fost cel mai costisitor fotbalist cumpărat vreodată de FCSB. Efortul financiar, cu tot cu răscumpărarea procentelor deținute de Viitorul, a fost de 2,65 milioane de euro.
Coman e pe primul loc în ierarhia achizițiilor all-time realizate de Becali, peste Alibec, 2.060.000 de euro, Florin Tănase și Nedelcu, care au costat câte 2 milioane de euro.
3.500.000 €este cota de piață a lui Florinel Coman, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt
VEZI ȘI:
CRAIOVA // Criza oltenilor pleacă de la cap! Riscă să transforme Bănia într-un butoi cu pulbere
{{text}}