Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

Reacția PCH după strigătul de disperare al lui Negoiță: „Domnule Mircea Lucescu, vino acasă!”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 29 octombrie 2019

Peluza „Cătălin Hîldan” a postat pe Facebook un comunicat după conferința incendiară de astăzi în care Ionuț Negoiță a anunțat că echipa riscă falimentul în cazul în care nu găsește urgent un cumpărător. 

Suporterii din peluză le cer dinamoviștilor să strângă rândurile și fac un apel către numele mari din istoria clubului: 

„Mulți spun că nu vor să dea bani pentru a-l ajuta pe Negoiță. Ok, nici noi nu-l înghițim pe Negoiță. Zilele lui la Dinamo se apropie de final. Haideți să ne trezim înainte ca aceste zile să devină și finalul lui Dinamo. 

[...] Poți salva Dinamo venind PE STADION! Indiferent de meci. Investitorii se bagă la echipele cu suporteri. Câini suntem mulți, dar trebuie să renunțăm la comoditate și să fim alături de echipă pe orice stadion. 


Apelul nostru este și către marii dinamoviști, către cei care nu s-au dezis niciodată de Dinamo. Veniți alături de Dinamo! Cumpărați Clubul și noi vom fi alături de voi”. 

„Domnule Lucescu, vino acasă!”

În încheierea comunicatului, Peluza „Cătălin Hîldan” îl cheamă pe Il Luce să salveze clubul: „Domnule Mircea Lucescu, vino acasă! Ai dat totul fotbalului din Europa, vino să dai și clubului la care te-ai afirmat!

Vino și cheamă-i și pe ceilalți care încă n-au uitat că și-au făcut un nume în fotbal sau în tenis, pășind în tinerețe prin curtea lui Dinamo”.


VIDEO // Negoiță îi trage la răspundere pe suporteri

Vezi și:

DINAMO // VIDEO Ionuț Negoiță a dat cărțile pe față într-o conferință incendiară: „Vând 51% din Dinamo pentru UN LEU” + Statul poate lua baza Săftica!

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.