Fotbal   •   Liga 1   •   DINAMO

DINAMO // Nicolae Badea anunță o mutare-șoc la Dinamo! Vrea să revină alături de George Copos și Mircea Lucescu: „Poate reușesc imposibilul” » Condiția de care depinde afacerea

Articol de Gazeta Sporturilor   —  miercuri, 30 octombrie 2019

Nicolae Badea (71 de ani) a declarat că ar fi interesat să preia Dinamo, după ce Ionuț Negoiță a afirmat că este dispus să vândă 51% din acțiunile clubului pentru un leu. Fostul acționar din „Ștefan cel Mare” ar dori să revină însă doar alături de cineva, iar Badea a rostit două nume importante: George Copos și Mircea Lucescu.

„De ce mă mai întrebați pe mine de soarta lui Dinamo? Întrebaţi-i mai bine pe cei care au viziune. Şi acum mai văd pe zidurile din Floreasca îndemnul «Pleacă, Badea! Comunistule, pleacă!». Ei, uite că am plecat. Mai mult de 4 campionate, 6 Cupe, o Supercupă şi o calificare în primăvara europeană nu am putut.

De unul singur nu vreau să revin la Dinamo, oricum. M-am tot gândit de ieri, de la faimoasa conferinţă de la coafor, să-i propun lui George Copos să mi se alăture şi să venim împreună la Dinamo. După cum ştiţi, George e cel mai mare dinamovist în viaţă, chiar dacă nu o recunoaşte.

Cu o singură condiţie: eu să plătesc leul, iar George restul. Din ce ştiu eu, îi merg bine afacerile. Sunt convins că George, dacă aş reuşi să-l conving, l-ar readuce la Dinamo pe Mircea Lucescu. Milioanele lui Lucescu ar face mult bine clubului unde a crescut şi a ajuns la marea performanţă. Vedem ce va fi, poate reuşesc imposibilul”, a declarat Badea, conform Fanatik.


2004-2013este perioada în care Badea a fost acționar la Dinamo

Lucescu: „Negoiță dă clubul pe un leu? Îți dai seama că sunt și eu interesat”

Și Mircea Lucescu a reacționat după conferința lui Ionuț Negoiță. „Il Luce” a afirmat că îl atrage ideea de a prelua clubul dacă ceea ce a declarat actualul finanțator al „roș-albilor” este adevărat.

„Sună interesant ce spune Negoiță și trebuie văzut dacă este adevărat că datoriile sunt doar de 500.000 de euro. Eu am auzit că toate datoriile ajung undeva pe la 10 milioane de euro.


Dar chiar dă clubul pe un leu? Cum așa? Îți dai seama că multă lume e interesată! Și eu, și oricine. Vedem ce se întâmplă”, a afirmat Lucescu pentru aceeași sursă citată.

CE A DECLARAT IONUȚ NEGOIȚĂ 

Negoiță a susținut ieri o conferință de presă în care a vorbit despre principalele puncte de interes cu privire la clubul din „Ștefan cel Mare”.

Acesta a decis să renunțe la Dinamo, însă pune și condiții celui care se va încumeta să cumpere o parte sau toate acțiunile clubului.

„Decizia mea a fost și este că pachetul de 51% să îl vând pe un leu! Totuși, cei care vin sunt obligați să aducă 500.000 de euro în societate pentru a aduce la zi datoriile scandente. Nu se pune problema să dau clubul cuiva care nu are acești bani. Aceasta este decizia mea. 



Sunt destul de flexibil și cooperant pentru a da clubul cuiva. Datoriile clubului sunt de 1,8 milioane de euro. Doar o parte din ele sunt scadente. 51% din acțiuni înseamnă un leu. Dacă cineva vrea toate acțiunile, trebuie să plătească un milion de euro!”

Ionuț Negoiță

VEZI ȘI:

FORESTA - DINAMO // Cu cine atacă Dinamo » Surprizele lui Uhrin pentru a evita un coșmar cu repetiție

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.