Tenis

SIMONA HALEP LA TURNEUL CAMPIOANELOR // Primele măsuri după eșecul cu Svitolina » Ședință cu Darren Cahill: „Trebuie să facem ceva!”

Articol de Luminița Paul  —  miercuri, 30 octombrie 2019

Simona Halep (5 WTA, 28 de ani) a pierdut meciul cu Elina Svitolina (8 WTA, 25 de ani), scor 5-7, 3-6, în Grupa Mov de la Turneul Campioanelor.

  • Halep o va înfrunta vineri, la o oră ce urmează a fi stabilită de organizatori, pe Karolina Pliskova (27 de ani, 2 WTA), într-un meci decisiv pentru calificarea în semifinale.

Halep e conștientă că e nevoie de ceva în plus pentru a avea mai mult succes în condiții similare cu cele de la WTA Finals. Pe parcursul unui sezon nu sunt decât 6 turnee disputate pe hard indoor, iar ea nu mai jucase un meci pe această suprafață din februarie, de la întâlnirea de Cupa Fed contra Cehiei, de la Ostrava. 

La Turneul Campioanelor, cu excepția ediției din 2014, când a adunat 3 victorii, la celelalte a câștigat doar câte un meci. „Trebuie să fac ceva pentru a putea învinge în asemenea partide”, a spus ea. „Tactic trebuie să fac ceva diferit. Am vorbit cu Darren după meci. Sunt lucruri pe care le pot schimba, a încercat deja. Am dat niște scurte, unele nu prea grozave. Dar sunt un plus”, a spus Simona. 

Ascultă mai mult 

Întrebată cum a crescut parteneriatul dintre ea și Cahill de-a lungul anilor, campioana de la Wimbledon a spus că „acum ascult mai mult. Înțeleg mai bine ce vrea să facă el cu jocul meu. Sunt într-o poziție bună. Sper să pot face tot ce îmi sugerează”. Și a punctat din nou cât de importantă e revenirea lui în echipă. „Simt că îmbunătățesc ceva în fiecare zi. E ca începutul unei relații noi între jucător și antrenor”.

Rezumatul meciului dintre Halep și Svitolina

Vezi și:

SIMONA HALEP LA TURNEUL CAMPIOANELOR // Halep, favorită să ajungă pe podium în clasamentul WTA! Ce trebuie să facă pentru a termina săptămâna pe locul secund

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.