Liga 1

Gigi Becali, tun de 3 milioane de euro! » Ce afacere se pregătește să încheie patronul FCSB

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea  —  vineri, 01 noiembrie 2019

Gigi Becali a scos la vânzare un teren de 2.345 de metri pătrați și două clădiri din Pipera.

Patronul FCSB-ului nu vinde doar jucători! Câștigă milioane de euro din vânzarea de terenuri pe care le deține în special în zona Pipera. Mai nou, omul de afaceri a anunțat că e dispus să vândă un teren de 2.345 metri pătrați și două clădiri situate pe strada Erou Iancu Nicolae.

Este vorba de două corpuri de clădire care aparțineau producătorului de echipamente electrice Romes Voluntari (ROMS), societate deținută în proportie de 80,36% de Becali. 

În urmă cu zece ani, acesta a dat afară toți angajații companiei. Motivul? Exporturile au început să scadă semnificativ, iar păstrarea celor 45 de angajați nu-i mai aducea niciun fel de profit. De atunci a preferat să lase clădirea goală până la o afacere care să-i convină din punct de vedere financiar. 

Conform informațiile site-ului profit.ro, Becali pare să fi primit o ofertă care să-l fi mulțumit. Tranzacția se ridică la 3 milioane de euro, sumă ce poate fi plătită în patru rate egale pe parcursul a patru ani. 


Vânzarea vine într-un moment în care numărul tranzacțiilor imobiliare este din nou în creștere. Potrivit datelor Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, în primele nouă luni ale acestui an au fost încheiate circa 383.000 de tranzacții imobiliare.  Conform lui Becali, el mai deține 200 de hectare de teren în Pitești și aproape 300 de hectare în Voluntari și Balotești. În București, omul de afaceri susține că este proprietarul a nouă hectare în sectoarele 1 și 2. 

Acesta spune că a dobândit aceste terenuri încă din anul 1991, atât prin contracte de vânzare-cumpărare, cât şi prin achiziţionarea unor drepturi litigioase. Suma de 3 milioane din vânzarea acestor clădiri este un mizilic. Acum trei ani, în conturile lui Gigi au intrat 40 de milioane de euro atunci când a vândut un singur teren din Pipera unei firme de automobile.  
 

500.000.000 de euroeste averea lui Gigi Becali, conform ultimului top publicat de Forbes, la începutul acestui an

Citește și:

Florinel Coman, pe lista lui City » Gigi Becali a reacționat pentru GSP.RO după vestea serii din Anglia: „Acestea sunt pretențiile mele” 

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.