Tenis

Opinie Cristian Coman » Marțea neagră în comunicare pentru PR-ul Simonei Halep: „Performanța Simonei ar putea fi atinsă și la comunicare. Dar altă dată”

Articol de Cristian Coman  —  vineri, 01 noiembrie 2019

Imediat după ce Simona Halep a învins-o pe Bianca Andreescu la Turneul Campioanelor, Cosmin Hodor, managerul de comunicare al Simonei Halep din ultimii 2 ani, ne-a spus că modelul tinerei generații nu este Bianca Andreescu, cea care face performanță pentru Canada. 

Este Simona Halep, iar „propunerea Simonei pentru noi este să fim campioni pentru România”. 

Apoi, când a văzut reacțiile dure împotriva sa, Hodor a revenit cu altă postare (cu copii în poză, ca să ne fie clar că vizează următoarea generație): „Am fost interpretat doar pe hatereala (răutate) când tot ce am vrut sa subliniez a fost legat de viitorul nostru și al generațiilor tinere”.

Cosmin Hodor a pierdut un moment bun să nu comunice, adică să nu posteze. Pentru că Hodor a ales comunicarea prin comparație. A „lor” a ales Canada, a „noastră” România. A „noastră ” face performanță, a „lor” a pierdut la a noastră, deci a nostră e model.  

Nu reiau aici acuzațiile de naționalism feroce la care a fost supus. Extremismul nu este o soluție, de oricare parte ai fi.

Dar alegerea comparației i-a distrus autorului scopul, încurajarea tinerilor să facă performanță în România. Pentru că Bianca NU a ales să facă performanță în Canada. Părinții săi au plecat pentru o viață mai bună, iar ea crescut într-un mediu care încurajează copiii cu aptitudini. Pentru orice, nu numai pentru tenis. Dacă este o alegere părăsirea României, aceea este a unor oameni disperați. Părinții Biancăi au luat-o de la început, asemenea cu milioane de români, cu bocceluța în spate. Peste 20 de ani, fiica lor avea să câștige primul Grand Slam pentru Canada și să ajungă pe locul 4 în lume. E model Bianca? 

Cosmin Hodor de la comunicare a încercat să scrie și o frază mobilizatoare: „Dacă românii vor alege să lupte sub un alt steag, nu vom avea o Românie mai bună”. Însă fraza este un simplu truism. Adică, dacă stai în țară, ai steagul românesc. Iar dacă mai faci și performanță, în orice domeniu, ridici și țara. Dacă pleci, ridici altă țară. Să fie bine, să nu fie rău.  

Hodor a continuat „comunicarea” din Marțea neagră cu finanțarea: „Trebuie sa mulțumim și părinților Simonei care nu au ales ideea finanțării unei alte țări și a juca pentru un alt steag”. Sunt deja de notorietate eforturile imense ale familiei Simonei Halep pentru a-și susține copila într-un un sport scump, cum este tenisul, la nivel de performanță. Părinții Simonei nu au primit o ofertă de finanțare din altă țară. Probabil că ar fi respins-o. Au avut încredere în Simona, dar și ceva cheag și au investit în dezvoltarea unui viitor star mondial. Cred că mai trebuie menționat că fac parte dintr-o comunitate pe care „capra vecinului” nu o reprezintă, se pot baza unii pe alții. Pentru performanță. E model Simona? Performanța Simonei ar putea fi atinsă și la comunicare. Dar altă dată. 
Dacă managerul de comunicare și-a propus doar să atragă atenția asupra sa, a reușit. 

În anii 2000, o expertă în valorificarea propriului trup, Sexy Brăileanca, avea să dea linia editorială a tabloidelor, fie ele televiziuni sau ziare, prin zicerea publică: „În România, dacă nu spui prostii, nu se uită nimeni la tine".

Nu are legătură cu cazul. Era doar „o comparație”. 

  • Cristian Coman, jurnalist cu peste 25 de ani de experiență în presă, la Pro TV, Realitatea TV, Antena 1 şi TVR 1, acum senior editor la Libertatea, scrie și pentru Gazetă.

VEZI ȘI:

Reacție dură la adresa lui Darren Cahill: „A fost prea mult. Astfel de lucruri nu se spun în public!”

Gabriel Hristache, antrenorul care a descoperit-o pe Bianca Andreescu, interviu EXCLUSIV: „În 10 meciuri, Bianca o învinge pe Simona 7-3” + Pentru ce campion și-a vândut casa și trăiește în rulotă

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.