Sporturi   •   Tenis   •   TURNEUL CAMPIOANELOR

Simona Halep, anunț îngrijorător după Turneul Campioanelor: „Cad în bucăți”

Articol de Gazeta Sporturilor   —  sâmbătă, 02 noiembrie 2019

Simona Halep (28 de ani, 5 WTA) a fost eliminată de la Turneul Campioanelor, după ce a pierdut ultimul meci din grupe în fața cehoaicei Karolina Pliskova ( 27 de ani, 2 WTA), scor 0-6, 6-2, 4-6. Aceasta a fost ultima partidă jucată de Halep în acest an. 

Halep a spus în conferința de presă în limba engleză de după partidă că a resimțit puternic faptul că a avut antrenamente puține înaintea acestui turneu.  

Cad în bucăți. Am câte o durere peste tot. Dar e normal, am fost accidentată în Asia. Apoi nu am putut juca deloc. Cât am fost acasă, de fapt, nu m-am putut mișca. De aceea mă bucur că am putut să joc aceste trei meciuri tari la cel mai înalt nivel. Sunt mândră de felul în care am răspuns la munca de săptămâna aceasta și de cea trecută. 

Am nevoie de o vacanță pentru a uita de tot, apoi voi fi gata pentru extrasezon și pentru pregătire. Nu va fi în Australia, cu siguranță, am făcut asta o dată și a fost dur pentru mine”, a declarat campioana WTA. 


Citește și:   

Simona Halep, analiză la final de sezon: „De 6 ani nu am avut o pauză mai mare de 3 săptămâni. Poate asta e cauza inconstanței”

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.