Liga 1

FCSB - SEPSI 2-1 // Feșnic, sfeșnicul FCSB-ului » Victorie contestată cu Sepsi » Cronică nemiloasă a lui Dan Udrea: „A fost ca pe vremea Cooperativei!”

Articol de Dan Udrea  —  luni, 04 noiembrie 2019

 CRONICĂ FCSB - SEPSI 2-1 (Gnohere 56 pen., Fl. Tănase 60 / Karanovic 27) // Sepsi i-a predat vicecampioanei o lecţie de fotbal în prima repriză, după care ”centralul” a intervenit brutal în joc: a inventat un penalty pentru gazde şi le-a ajutat să câştige.

 FCSB e cu echipa standard, joacă acasă, iar adversara n-a mai bătut pe nimeni în Liga 1 de o lună şi jumătate. Acestea trebuie să fi fost şi argumentele caselor de pariuri, care au acordat o cotă infimă pentru un succes al gazdelor, 1,32, nivel demn de echipe precum Bayern Munchen, Real Madrid sau Juventus.

Sepsi a venit să se ia la trântă cu FCSB

Fotbalul însă nu este o ştiinţă exactă. Ceea ce e valabil pe hârtie nu e obligatoriu să fie confirmat şi pe gazon. Iar Sepsi se aşază într-un 4-4-1-1, iar atitudinea nu e de echipă mică.

Nu refuză jocul, stă sus, face presing, iar construcţia copiază modelul italian, fără multe pase laterale, de cele mai multe ori direct pe vârful Karanovici, un fotbalist extrem de interesant pentru nivelul campionatului nostru.

La FCSB a jucat doar Coman

La Sepsi joacă toată echipa, la FCSB o face unul singur, Florinel Coman şi parţial Panţâru. Cei doi creează cea mai mare ocazie a startului de meci, însă Coman ratează o şansă imensă, singur cu portarul în mijlocul careului.

Duelul Coman - Kilyen trebuie să fie, teoretic, la aceeaşi scară, ambii sunt jucători care bifează regula. Diferenţa e că unul e fotbalist, celălalt, vorba lui Cornel Dinu, încă se caută. Iar Coman mai ratează o situaţie mare (25).

Gol de atacant mare

Şi dacă FCSB n-a marcat, au făcut-o oaspeţii! Prin Karanovici, care a judecat cu mult sânge rece, dar şi cu un simţ al golului fantastic, la o fază la care 80-90% din atacanţii Ligii 1 ar fi ratat. L-a lobat pe Bălgrădean, iar lui Cristea i-a pus în mare pericol coloana vertebrală. Gol care seamănă izbitor cu cel marcat pe "Ion Oblemenco", la un succes istoric al lui Sepsi, 1-0 cu Craiova.

Golul nu modifică structura meciului. Sepsi e la fel de organizată, de calmă şi acoperă spaţiile atât de bine încât oamenii lui Vintilă aproape că nu reuşesc să lege 3-4 pase. Sepsi face bine şi jocul fără minge, dar şi posesia progresivă. Şi continuă să pună sub presiune defensiva vicecampioanei, din care nu lipseşte niciun nume de bază.

0 șuturi  şuturi pe poartă a avut FCSB în primele 45 de minute, Sepsi a tras de două ori cadrat

E 0-1, e pauză şi FCSB pare în mare dificultate. Totuşi, fotbalul nu e o ştiinţă exactă, iar atunci când lipseşte şi VAR-ul, fotbalul poate deveni chiar total inexact. Mai ales când arbitrii decid să intervină şi să vicieze un meci.

Ca-n vremurile Cooperativei din arbitraj

Aşa s-a întâmplat şi aseară. "Centralul" Feşnic nu şi-a respectat blazonul de arbitru şi s-a transformat într-un sfeşnic pentru candelele cuplului Becali-Vintilă. A inventat un penalty pentru gazde la o fază la care decizia corectă era fault în atac. O decizie ca în vremurile Cooperativei din arbitrajul românesc.

Gnohere a transformat şi de aici Sepsi s-a prăbuşit. Tandemul Coman-Tănase a produs imediat golul 2 şi totul a devenit uşor pentru FCSB. În ciuda unor încercări ale oaspeţilor de a se apropia de poarta lui Bălgrădean şi a câtorva situaţii periculoase, trupa lui Csaba n-a mai fost în stare de nimic.

FCSB îşi continuă seria rezultatelor pozitive, dar victoria de aseară e viciată. Cele 3 puncte se adaugă în clasament, însă senzaţia de greaţă provocată de arbitraj nu poate fi anulată multă vreme de aici înainte.

Vezi AICI toate detaliile de la confruntarea FCSB - Sepsi

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.