Victor Pițurcă, antrenorul lui CS Universitatea Craiova, susține că a avut o discuție personală cu Andrei Ivan înaintea meciului câștigat cu Dinamo, scor 4-1, meci în care atacantul a reușit să marcheze de două ori.
„Ivan e un jucător care poate să devină foarte important pentru echipa națională. O să vedeți că el va juca din ce în ce mai bine și o să crească foarte mult în valoare. Am avut nenumărate discuții cu el.
Neavând reușite ca vârf a început să-mi spună «nea Piți, aș juca mai mult în stânga». I-am spus «NU» și i-am transmis să joace vârf pentru că o să-l învăț eu mișcarea autentică de vârf, că asta a fost meseria mea. I-am spus lui Ivan că o să marcheze 3 goluri azi, din păcate nu s-a întâmplat”, a spus Pițurcă la Look Sport.
„Evoluția jucătorilor mei a fost foarte bună. Eu am simțit că am avut niște momente când a trebuit să primim penalty. Așa s-a întâmplat și la meciul cu FCSB. Am avut penalty clar și am pierdut 3 puncte. La fel s-a întâmplat și cu Iași, și cu Clinceni. Noi n-am prea zis nimic. Exceptând acel fault la Mihăilă în primul minut, arbitrul a condus meciul destul de bine”
Victor Pițurcă
„N-am primit echipa Craiovei de la Neagoe”
Pițurcă a comentat și informația conform căreia ar fi primit echipa de start a lui Dinamo înaintea meciului de la Eugen Neagoe: „Am auzit că au apărut niște zvonuri că mi-ar fi spus cineva tactica de la Dinamo. Nu mai e Geană antrenor acolo. De unde să știe el tactica lui Uhrin. Noi ne-am făcut jocul nostru, am văzut toate meciurile lui Dinamo. Am încercat să jucăm mult pe margine, echipa adversă a greșit și noi am înscris”. (Detalii AICI)
{{text}}