Cântăreața Shakira (42 de ani) a fost nevoită să își anuleze turneul din anul 2017 din cauza unor probleme la corzile vocale și a dezvăluit în documentarul „El Dorado Tour” cum a fost Gerard Pique (32 de ani) alături de ea în cele mai dificile momente ale carierei sale.
După ce a consultat 5 medici și toți au sfătuit-o pe cântăreață să se opereze, aceasta a refuzat, pentru că ar fi stat prea mult timp departe de cei doi copii pe care îi are cu fotbalistul.
Perioada care a urmat a fost cea mai dificilă din viața columbiencei. Aceasta era mereu tristă, irascibilă, dar a intervenit Pique. Starul Barcelonei a fost cel care a încurajat-o să facă ceea ce-i place.
„Gerard m-a văzut plângând de foarte multe ori. Credeam că nu îmi voi mai relua cariera. Mi-a spus că nu își dorește un viitor cu o femeie nefericită. Toată lumea producea muzică, iar eu îmi revenisem, dar eram blocată în casă cu copiii. «Du-te și fă ce-ți place, du-te și muncește», mi-a spus”, s-a confensat Shakira în documentar.
{{text}}