Ionel Dănciulescu, directorul sportiv al lui Dinamo, a răbufnit, după meciul pierdut cu CS Unversitatea Craiova, scor 1-4. Oficialul „câinilor” „mușcă” din brigada de arbitri condusă de Marius Avram, care a anulat un gol valabil al roș-albilor la scorul de 0-0.
„Am început să jucăm un fotbal bun și cu asta deranjăm. Așa e, nu suntem doriți în play-off și se vede asta cu ochiul liber. Probabil am încurcat lucrurile pe acolo. Nu suntem ridicoli să negăm evidența atunci când lucrurile sunt clare și se văd cu ochiul liber. Când au fost greșeli de arbitraj PRO-Dinamo, am fost primii care am spus.
Șefii de la Craiova reclamă un penalty neacordat în a doua repriză și probabil că au dreptate. Dar soarta meciului s-a jucat în bună măsură la faza din minutul 11, când am avut gol valabil și ni s-a scos mingea din poartă. Nu știu cât e vina arbitrului la acea fază, dar cea a asistentului (n.a - Vladimir Urzică), având în vedere că a mai greșit în defavoarea noastră, este clară.
Putem vorbi de viciere de rezultat chiar dacă nu avem nicio scuză pentru fotbalul prestat în prima repriză”, a declarat Ionel Dănciulescu, în exclusivitate pentru GSP.ro.
Fazele controversate din Craiova - Dinamo 4-1
- În minutul 11, la scorul de 0-0, golul dinamovistului Robert Moldoveanu a fost anulat pe motiv de ofsaid. Moldoveanu a reușit să-l învingă cu o lovitură de cap pe portarul Pigliacelli, după o centrare foarte bună a lui Dan Nistor, însă brigada condusă de Marius Avram a dictat ofsaid.
- În minutul 66, la 3-1, Andrei Ivan centrează, iar mingea sa se duce în brațul lui Mihai Popescu. Avram a lăsat jocul să continue.
{{text}}