FCSB întâlnește sâmbătă, de la 20:30, pe FC Botoșani, club care a primit aproape 3 milioane de euro din partea lui Gigi Becali în ultimii 2 ani, în schimbul jucătorilor vânduți.
- FC Botoșani - FCSB e sâmbătă, de la 20:30. Partida va fi liveTEXT și video pe GSP.RO și în direct pe TV Telekom Sport, Look Sport și TV Digi Sport
Botoșani - FCSB se anunță unul dintre meciurile-vedetă ale etapei din weekend. Pentru gazdele din Moldova va însemna confruntarea cu clubul care i-a produs cele mai mari venituri, altele decât cele din drepturile TV, pe ultimii 2 ani.
Pe ruta Botoșani - FCSB au avut loc nu mai puțin de 5 transferuri, iar suma totală cu care s-a ales Valeriu Iftime se apropie de 3 milioane de euro. Ca sursă de venit, Gigi Becali se clasează pe locul 2 în finanțele celor de la FC Botoșani, după sumele provenite din drepturile TV în Liga 1.
Și afacerile între cele două cluburi ar putea continua și în iarnă. Gigi Becali are o țintă principală în stoperul Andrei Chindriș, fotbalist în vârstă de numai 20 de ani și care a fost titular în actualele preliminarii în echipa națională de tineret a României.
Aflat și sub presiunea anunțului lui Planici, care nu dorește să prelungească înțelegerea cu FCSB, Becali îl vrea cu orice preț pe Chindriș, pe care îl vede titular alături de Iulian Cristea în play-off. Prețul lui Chindriș e însă unul extrem de ridicat, 1 milion de euro, nivel influențat și de o propunere pe are botoșănenii o au din Germania pe adresa fundașului central.
Jucătorii cumpărați de FCSB de la Botoșani
NUME | SUMĂ (euro) |
Moruțan | 1.100.000 |
Oaidă | 700.000 |
Golofca | 400.000 |
M. Roman | 400.000 |
Soiledis | 75.000 |
TOTAL | 2.675.000 |
Gigi asigură o treime din bugetul Botoșaniului
SURSĂ | SUMĂ (euro) |
Drepturi TV | 3.500.000 |
Transferuri către FCSB | 2.675.000 |
Alte transferuri | 1.125.000 |
Sponsorizări | 500.000 |
Bilete | 300.000 |
TOTAL | 8.100.000 |
Meciuri directe: Până în vară a fost dezastru pentru Botoșani
FC Botoșani a promovat în Liga 1 în vara lui 2013, iar de atunci a disputat 14 meciuri împotriva celor de la FCSB, 13 în campionat și unul în Cupă. Până la disputa din turul actualului sezon, Botoșani avea un palmares horror. Pierduse de 11 ori și reușise un singur rezultat de egalitate.
La finalul lui iulie, formația antrenată de Marius Croitoru a bifat primul succes, 2-0, într-o partidă care s-a disputat la Pitești. În schimb, pe terenul Botoșaniului, clubul patronat de Valeriu Iftime are zero pe linie: nicio victorie, niciun egal, doar înfrângeri, golaveraj 2-15.
{{text}}